Ministrul Finanţelor atrage atenţia că nerespectarea termenelor din strategia privind achiziţiile ar duce la suspendarea plăţilor de către UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Finanţelor, Anca Dana Dragu, susţine că este foarte important ca achiziţiile să nu mai reprezinte un blocaj în cheltuirea fondurilor publice FOTO Mediafax

Sistemul achiziţiilor publice necesită o „reformă profundă“, care depinde de eforturile celor 18 instituţii cu responsabilităţi în domeniu, iar nerespectarea angajamentelor asumate de autorităţi în această privinţă ar duce la suspendarea plăţilor de către Uniunea Europeană (UE), a declarat ministrul Finanţelor, Anca Dana Dragu.

„Achiziţiile publice trebuie să devină un instrument de creştere economică. De aceea este extrem de importantă respectarea termenelor asumate prin planul de acţiune aferent Strategiei naţionale de reformă în achiziţii publice. Abaterea de la acestea poate conduce la suspendarea plăţilor pe toate programele cu finanţare europeană“, a spus Dragu, la o conferinţă.

Ea a adăugat că este foarte important ca achiziţiile să nu mai reprezinte un blocaj în cheltuirea fondurilor publice, ci o modalitate transparentă de atribuire a contractelor în condiţiile unei concurenţe reale.

„Este necesar un efort comun din partea mai multor instituţii pentru realizarea unei reforme profunde în acest domeniu. Acum există 18 instituţii responsabile pentru ca sistemul să se reformeze, de la ANAP până la Curtea de Conturi. De aceea este nevoie de un efort comun şi de un dialog permanent între instituţiile cheie“, a spus Dragu.

Potrivit ministrului, un sfert dintre proceduri au o durată medie de sub 53 de zile, iar jumătate durează în medie sub 72 de zile. Cele mai multe autorităţi contractante sunt din domeniul administraţiilor locale (20% din total), urmate de cele din sănătate (18%) şi de servicii publice (7%).

Strategia naţională de reformă în achiziţii publice, aprobată în octombrie de Guvern, prevede o serie de măsuri pentru perioada 2015 - 2016 cu efecte pentru întreaga perioadă de programare bugetară 2014 - 2020. Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, aflată în subordinea Ministerului Finanţelor, este responsabilă pentru implementarea strategiei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort