Ministrul Energiei: Este posibil să avem deconectări suplimentare de la reţeaua de electricitate din cauza viscolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a anunţat marţi că din cauza viscolului puternic din această noapte din Dobrogea este posibil să existe deconectări suplimentare de la energia electrică. De asemenea, ministrul a precizat că în România s-a înregistrat un consum record de gaze naturale luni şi în noaptea de luni spre marţi, de 72,4 milioane metri cubi, nivel estimat şi pentru marţi şi în noaptea de marţi spre miercuri.

"Avem o prognoză suplimentară care a fost emisă astăzi de către ANM (Administraţia Naţională de Meteorologie, n.r.), în sensul că, începând cu ora 22.00, tot pe zona Dobrogea, din păcate, zona cea mai defavorizată, vom avea viscol puternic. Am luat legătura din nou cu Enel Dobrogea şi cu Electrica Muntenia, le-am spus să fie pregătiţi, în caz că din cauza acestui viscol este posibil să avem deconectări suplimentare de la energia electrică. Avem echipamentele militare cu care am intervenit în Constanţa, acele ATS-uri speciale de la armată, şenilate, ca să intervenim dacă va fi cazul”, a declarat marţi ministrul Energiei, Toma Petcu, în urma comandamentului întrunit la Dispeceratul Energetic Naţional (DEN).

De altfel, vineri, 6 ianuarie, aproape 300 de localităţi din întreaga ţară erau nealimentate cu energie electrică, din cauza viscolului şi a ninsorii, probleme ce au fost remediate până luni, 9 ianuarie.

"Am reuşit să trecem cu bine, pentru că am avut capacităţile necesare şi de producţie şi de extracţie, de import şi lucrul ăsta a fost foarte bine. Pe partea de consum de energie electrică, am avut un vârf maxim, maxim de consum de 9.700 MW, l-am acoperit cu brio, chiar am avut un mic excedent de 400 MW, care, bineînţeles, s-au dus spre export”, a precizat Petcu.

Ministrul a cerut distribuitorilor de gaze să fie pregătiţi în cazul în care va fi nevoie de intervenţii suplimentare.

De asemenea, companiile Elcen Bucureşti, CET Brazi şi CET Galaţi vor funcţiona în continuare pe păcură.

"Avem grupuri pornite la Turceni şi Rovinari, suplimentar şi la Complexul Energetic Hunedoara", a adăugat ministrul Energiei.

Acesta dă asigurări că autorităţile pot acoperi vârfurile de consum.

"Ne pregătim pentru această noapte să asigurăm acelaşi tip de funcţionalitate, în sensul să asigurăm aceeaşi capacitate de producţie, acelaşi import, aceeaşi rezervă care să fie disponibilizată de la depozitele pe care le are Romgaz. Estimăm şi în această noapte probabil acelaşi vârf, în jur de 71-72 (milioane metri cubi, n.r.), suntem pregătiţi să acoperim aceste vârfuri”, a menţionat Toma Petcu.

De asemenea, s-a înregistrat o producţie considerabilă de energie din surse eoliene.

"Odată cu repunerea, cu reconectarea tuturor eolienelor care au fost deconectate pe zona Dobrogea, începem să avem o producţie mare şi pe energia eoliană. Dacă de exemplu ieri dimineaţă puteam să vorbim de o producţie de 400 MW, în acest moment, când avem această discuţie, suntem undeva la 1.500 MW şi în creştere şi estimăm ca la vârful de consum, 19.00-20.00, să fim undeva la 2.000 MW care să fie produşi din eoliană, ceea ce aduce iarăşi o limită suplimentară în sistem”, a mai spus Petcu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”