Ministrul Economiei: Vom relua procesul de privatizare prin licitaţie a Cupru Min

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucian Bode, ministrul Economiei, a declarat în această dimineaţă, după mai bine de 18 ore de negocieri cu reprezentanţii firmei canadiene Roman Copper Corp., că licitaţia prin care aceasta câştigase controlul societăţii miniere Cupru Min Abrud a fost anulată şi că procesul se va relua după ce Ministerul va efectua o analiză a situaţiei. Totodată, acesta a arătat că a existat un număr ridicat de companii care au fost i

"Au fost 18 companii interesate să achiziţioneze Cupru Min. Au rămas în procesul final patru companii, una a fost descalificată. Toate cele trei au îndeplinit condiţiile în ceea ce priveşte eligibilitatea, depunerea garanţiilor, într-un proces transparent, într-o licitaţie cu strigare deschisă, fiecare companie a negociat până s-a ajuns la preţul de 200,8 milioane de dolari, care a fost preţul de licitaţie", a spus Bode. 

"Ne-am dorit această privatizare, societatea avea şi are nevoie de capital pentru a se dezvolta. Însă, în condiţiile în care statul român nu-şi poate impune clauzele aşa cum vrea, bineînţeles, în favoarea sa, nu cred că putem vorbi de un eşec. Nu mai dorescsă avem în România contracte cu clauze confidenţiale. Contractele pe care le încheie statul pentru firme la care este acţionar majoritar trebuie să fie publice, să poată fi văzute de toţi românii. Aşa că nu cred că a fost un eşec", a adăugat acesta.

Săptămâna trecută, compaania canadiană Roman Copper Corp. a câştigat licitaţia pentru vânzarea de către statul român a pachetului integral de acţiuni în cadrul societăţii miniere Cupru Min, care exploatează resursele de la Roşia Poieni, unde sunt concentrate peste 60% din resursele de cupru ale României. Preţul de licitaţie a fost de 200,8 milioane de euro. Valoarea resurselor de cupru de la Roşia Poieni se ridică însă la 13-14 miliarde de euro, a declarat joi Sorin Găman, directorul Direcţiei pentru Resurse Minerale din cadrul Ministerului Economiei, în cadrul conferinţei Focus Energetic.

Preţul plătit de canadienii de la Roman Copper Corp pentru Cupru Min este unul corect şi  a fost calculat doar pe baza activelor societăţii, fără a se ţine cont de resursele de cupru din sol pentru că nu acestea au fost privatizate, ci societatea, a adăugat Găman.

"Atunci când s-a făcut evaluarea, s-a făcut conform legislaţiei, pe baza activelor societăţii, fără a se ţine cont de resursele din sol. Este conform legislaţiei pentru că s-a privatizat societatea, nu zăcămintele", a spus acesta. Ulterior, compania care a făcut evaluarea activelor societăţii (SRL-ul Evaluar din Alba Iulia) a transmis faptul că statul nici măcar nu a cerut evaluarea resurselor, ci doar a activelor societăţii.

Privatizarea Cupru Min era una controversată din mai multe motive. În primul rând, nici la 10 zile de la licitaţie, statul român încă nu ştie cine este în spatele companiei Roman Copper Corp.

CITEŞTE ŞI

Ministerul Economiei: Cuprul de la Roşia Poieni-Cupru Min  valorează 13-14 miliarde de euro

Ministerul Economiei: Preţul de privatizare a Cupru Min nu a ţinut cont de resurse pentru că nu acestea s-au privatizat

Autorizaţia de mediu a Cupru Min a expirat la 31 decembrie 2011

Negocierile pentru privatizarea Cupru Min se prelungesc. Statul cere garanţii pentru investiţiile de mediu

Ungureanu: Cupru Min este neprofitabilă şi izolată economic

Licitaţia prin care Cupru Min a fost privatizată poate fi anulată în doar câteva ore. Statul şi canadienii încă negociază

Ungureanu, după ce s-a aflat că Băsescu este dispus să-şi dea demisia: Atenţia media trebuie îndreptată către negocierea contractului Cupru Min

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume