Ministrul Economiei: Microelectronica este un segment industrial în care avem capabilitatea să fim competitivi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook

România poate fi unul dintre pionii esenţiali de pe harta europeană ce ar putea dezvolta microelectronica drept un segment industrial strategic, a afirmat ministrul Economiei, Florin Spătaru.

„România nu trebuie să piardă startul la unul dintre cele mai ambiţioase exerciţii europene de adaptare la industria viitorului. Putem fi unul dintre pionii esenţiali de pe harta europeană ce ar putea dezvolta microelectronica drept un segment industrial strategic. Ceea ce am văzut, astăzi, la Leuven, la IMEC, este un exemplu de activitate integrată în industria microelectronicii, semiconductorilor şi nano-tehnologiilor. Ceea ce reuşesc belgienii să facă deja în această industrie este impresionant şi mă bucură deschiderea cu care au abordat schimbul de know-how şi disponibilitatea pentru colaborare cu România", a declarat oficialul, aflat în vizită la IMEC Leuven, în Bruxelles.

Potrivit datelor transmise de Ministerul Economiei, Florin Spătaru a onorat invitaţia ministrului de externe belgian de a vizita unul dintre cele mai importante centre de cercetare şi dezvoltare, recunoscut la nivel mondial, specializat în microelectronică, semiconductori şi nano-tehnologii.

„Ministerul Economiei investeşte prin PNRR 500 de milioane de euro pentru dezvoltarea microelectronicii în România, iar acesta trebuie să fie doar începutul pentru ceea ce am putea dezvolta în ţara noastră. Criza europeană de materii critice sau a semiconductorilor poate deveni o oportunitate de investiţii pe teritoriul României. 

Avem forţă de muncă tânără, entuziastă şi conectată la noile tehnologii, dar pe care trebuie să o motivăm să rămână în ţara noastră prin crearea unei infrastructuri de dezvoltare a acestui sector industrial", a menţionat Florin Spătaru.

Ministerul Economiei pune la dispoziţie 500 de milioane de euro, bani europeni, prin PNRR pentru participarea la Proiectul Important de Interes Comun European în Microelectronică şi Tehnologia Comunicaţiilor.

Conform sursei citate, Ministerul Economiei a finalizat etapa de preselecţie şi de evaluare a beneficiarilor direcţi şi indirecţi care s-au înscris pentru accesarea de fonduri prin PNRR, urmând ca lista finală să fie transmisă Comisiei Europene.

IPCEI ME/CT se adresează atât întreprinderilor mari, IMM-urilor şi întreprinderi nou-înfiinţate, cât şi organizaţiilor de cercetare (institute de cercetare, universităţi). IPCEI în domeniul microelectronicii urmăreşte dezvoltarea lanţului valoric de microprocesoare şi sisteme integrate în UE, creşterea prezenţei industriale europene pentru a soluţiona provocările tehnologice cheie, aspecte de securitate şi societale. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă