Ministerul Muncii, despre reforma pensiilor: Vârsta de pensionare nu va fi majorată, iar stagiul complet de cotizare nu va fi modificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) a transmis, miercuri, că a lansat caietele de sarcini pentru obţinerea de expertiză profesională necesară celor două reforme asumate prin PNRR, respectiv pensii şi salarizare.

„Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a lansat caietele de sarcini pentru obţinerea de expertiză profesională necesară celor două reforme asumate prin PNRR, respectiv pensii şi salarizare. Finanţarea expertizei prevăzută în caietele de sarcini este decontabilă integral prin PNRR”, au transmis reprezentanţii MMPS. 

Potrivit acestora, asistenţa tehnică este necesară pentru fundamentarea reformelor în domeniile pensiilor şi salarizării din fonduri publice, precum şi pentru obţinerea de analize, proiecţii şi ipoteze de lucru necesare pentru elaborarea noilor acte normative în domeniile menţionate. 

Ministerul explică, însă, că proiectele de lege vor fi elaborate de specialiştii Ministerului Muncii.  

„Legislaţia care va fi trimisă în Parlament spre dezbatere şi aprobare va fi elaborată de către specialiştii Ministerului Muncii. Rolul consultanţilor este să pună la dispoziţia echipelor tehnice din minister, analize, proiecţii şi ipoteze de lucru care să ajute la elaborarea şi fundamentarea unor proiecte de lege predictibile, echitabile şi sustenabile. Precizăm că sprijinul unor specialişti cu expertiză internaţională, menţionat în caietele de sarcini, a fost înţeles, acceptat şi asumat integral de CE prin PNRR”, a mai transmis Ministerul Muncii.  

Instituţia mai precizează că vârsta de pensionare nu va fi majorată.  

„Atragem atenţia că viitoarea lege nu prevede majorarea vârstei de pensionare, iar proiectul la care se face referire în caietul de sarcini este cel care a fost deja aprobat de Guvern, care este în dezbatere în Parlament şi dă posibilitatea rămânerii în activitate până la 70 de ani celor care doresc”, a mai menţionat Ministerul Muncii.  

De asemenea, instituţia subliniază că stagiul complet de cotizare nu va fi modificat.  

Actuala lege a pensiilor publice (Legea nr. 263/2010) prevede că stagiul complet de cotizare este de 35 de ani. Acest stagiu va rămâne neschimbat în viitoarea lege. 

Mai multe pentru tine:
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul