Ministerul Finanţelor majorează plafonul de ajutor de stat pentru investiţii la 145 de milioane de euro. Mercedes şi Arctic, printre posibilii beneficiari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanţelor propune majorarea bugetului pentru schema de ajutor de stat de stimulare a investiţiilor cu impact major în economie de la 100 la la 145 de milioane de euro anual, ca urmare a interesului unor companii pentru investiţii de anvergură.

„Decizia vine în urma interesului deosebit manifestat de un număr în creştere de investitori pentru realizarea unor investiţii de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoarele de activitate de vârf. Totodată, în prezent, pentru întreprinderile mari care intenţionează realizarea unor astfel de investiţii nu mai există un alt mecanism de finanţare la nivel naţional“, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Aceasta propune criterii de departajare a proiectelor, pe bază de punctaj.

„Menţionăm că mecanisme similare de stimulare a atragerii de investiţii sunt practicate de majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, în conformitate cu legislaţia comunitară în domeniul ajutorului de stat, şi reprezintă un criteriu determinant în procesul de alegere a locaţiilor pentru amplasarea viitoarelor investiţii“, mai precizează Ministerul Finanţelor.

Schema, suspendată din iunie 2015

Schema de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie este instituită din noiembrie 2014.

Înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare a fost suspendată la 26 iunie 2015 întrucât a fost atins nivelul bugetului anual alocat schemei.

Pot beneficia de ajutor de stat întreprinderile care realizează proiecte de investiţii cu o valoare totală de minimum 10 milioane euro, fără TVA.

Sunt considerate cheltuieli eligibile costurile fără TVA aferente realizării, respectiv achiziţionării de active, precum şi cheltuielile privind închirierea construcţiilor, aferente investiţiei iniţiale.

Cine ar putea fi beneficiarii: Mercedes, Airbus, Arctic

Mai multe companii şi-au anunţat recent investiţii masive în România, de la parteneriatul dintre IAR Braşov şi Airbus Helicopters pentru realizarea de elicoptere Puma, dar şi posibilitatea realizării unei noi fabrici Mercedes la Sebeş. De asemena, turcii de la Arcelik, care deţin Arctic, vor să realizeze o fabrică de maşini de spălat.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani