Miliardarul George Soros susţine că nu a pariat împotriva lirei sterline, înaintea referendumului britanic, deşi estima o prăbuşire cu peste 15% a monedei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Soros, miliardarul care şi-a câştigat renumele mizând împotriva lirei sterline în 1992, obţinând un profit de un miliard de dolari, nu a speculat împotriva monedei britanice înainte de referendumul la care britanicii au optat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, dar a profitat de alte plasamente în active sigure, ca urmare a Brexit-ului, a declarat un purtător de cuvânt al investitorului, transmite Reuters.

„Soros nu a speculat împotriva lirei, în timp ce susţinea ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europerană“ a spus luni purtătorul de cuvânt. Acesta a precizat că înainte de referendum Soros avea înainte de vot plasamente pe termen lung în lire. Miliardarul a profitat însă de alte plasamente, în active sigure, datorită perspectivei generale pesimiste avute asupra pieţei.

Cu două zile înainte de referendumul britanic, miliardarul George Soros estima că lira sterlină se va prăbuşi cu peste 15%, chiar cu 20% în cazul în care Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană, mai mult decât deprecierea-record pe care el a provocat-o prin plasamentele pe care le-a făcut împotriva monedei britanice în septembrie 1992.

„Mă aştept ca deprecierea să fie mai mare şi mai dăunătoare decât cea care a avut loc în septembrie 1992, când am fost suficient de norocos pentru a face un profit substanţial pentru fondurile mele de hedging, în detrimentul Băncii Angliei şi al guvernului britanic“, a scris miliardarul George Soros în „The Guardian“, la 21 iunie.

„Brexit-ul îi va face pe unii oameni foarte bogaţi, dar majoritatea votanţilor vor fi mai săraci“, a mai scris Soros în „The Guardian“.

El arăta atunci că votanţii subestimează adevăratul cost al Brexit, care va avea „un impact imediat şi dramatic“ asupra pieţelor financiare, investiţiilor şi locurilor de muncă. Soros mai susţinea că o depreciere mare a lirei ar fi mai dăunătoare decât în 1992, întrucât Banca Angliei nu va putea să reducă dobânzile, aflate deja la un nivel foarte scăzut. „Astăzi există forţe speculative mult mai mari şi mai puternice. Acestea vor fi mult mai dornice să exploateze orice eroare a guvernului britanic sau a alegătorilor“, avertiza investitorul.

Soros a devenit faimos în 1992, când a făcut plasamente cu care a mizat pe deprecierea lirei, el înregistrând atunci un profit de un miliard de dolari, în detrimentul Băncii Angliei şi a guvernului. Devalorizarea lirei în 1992 s-a dovedit foarte folositoare economiei britanice, iar ulterior am fost apreciat pentru rolul meu în relansarea creşterii economice, a spus miliardarul. Soros a construit o avere de 24 de miliarde de dolari prin investiţii financiare. În urmă cu cinci ani, miliardarul a returnat banii investitorilor externi, iar compania sa, Soros Fund Management, din New York, administrează în prezent averea sa proprie.

Mai multe pentru tine:
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești