Mercedes a redus preţurile automobilelor electrice în China. „Vânzările au fost dezamăgitoare”

0
Publicat:

Constructorul auto german Mercedes-Benz Group AG a decis să reducă semnificativ preţul pentru două modele de automobile electrice vândute în China, cu până la 33.000 de dolari, transmite Bloomberg.

Mercedes a redus preţurile pentru anumite modele din gama EQ, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, competiţia acerbă de pe cea mai mare piaţă de automobile electrice afectează vânzările.

Producătorul german de automobile de lux a publicat marţi seara un comunicat pe pagina sa de Internet conform căruia a decis să reducă preţurile pentru anumite modele din gama EQ, începând de miercuri, şi de asemenea că va oferi subvenţii clienţilor care au cumpărat recent acest tip de automobile, informează Agerpres.

Reducerile de preţuri par să fie aplicabile imediat, în condiţiile în care miercuri pe pagina de Internet a Mercedes din China un automobil electric EQE avea un preţ de 478.000 yuani (67.675 de dolari), comparativ cu 528.000 de yuani marţi.

De asmenea, modelul de lux EQS avea miercuri un preţ de catalog de 956.000 de yuani, comparativ cu 1,19 milioane de yuani marţi, adică echivalentul unei reduceri de preţ de aproximativ 33.000 de dolari.

Conform unor surse din interiorul companiei, Mercedes a decis să taie preţurile pentru că vânzările sale din China au fost dezamăgitoare.

Unii dealeri Mercedes au încercat deja să deruleze promoţii în încercarea de a stimula vânzările, în condiţiile în care livrările de automobile electrice EQS au scăzut până la 100 de unităţi pe lună, susţin sursele.

EQS este o versiune complet electrică a modelului Mercedes S-Class, un vehicul conceput pentru a include cele mai avansate tehnologii ale producătorului german. Însă designul EQS face ca pasagerii de pe locurile din spate au mai puţin spaţiu deasupra capului, un dezavantaj pe piaţa chineză unde clienţii bogaţi preferă să stea pe locurile din spate în loc să conducă automobilul.

Conform datelor furnizate de China Automotive Technology and Research Center, Mercedes a vândut aproximativ 8.800 de vehicule electrice (inclusiv modele mai ieftine precum EQA, EQB şi EQC) pe piaţa din China în perioada ianuarie-iulie 2022. Comparativ, producătorul chinez BYD a vândut 220.000 de vehicule electrice numai în luna octombrie.

Mercedes nu este singurul producător auto străin care răspunde la presiunile de pe piaţa chineză. Constructorul american de automobile electrice Tesla Inc. a tăiat preţurile pentru toată gama de modele vândute în China în luna octombrie.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert