Marii producători auto opresc liniile de asamblare din cauza lipsei cip-urilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase mari producători auto, Ford, Subaru, Toyota, Volkswagen, Nissan şi Fiat Chrysler Automobiles, au anunţat oprirea liniilor de asamblare din mai multe state din cauza lipsei cip-urilor şi a semiconductorilor, scrie Reuters, citată de news.ro.

Lipsa cip-urilor, care a surprins o mare parte din industrie şi care ar putea continua timp de mai multe luni, determină Ford Motor, Subaru şi Toyota Motor să reducă producţia în Statele Unite.

Printre producătorii de automobile afectaţi pe alte pieţe se numără Volkswagen, Nissan Motor şi Fiat Chrysler Automobiles.

Problemele provin dintr-o multitudine de factori, producătorii de autovehicule concurând cu industria electronicelor de larg consum pentru aprovizionarea cu cipuri.

Consumatorii s-au aprovizionat cu laptopuri, console de jocuri şi alte produse electronice în timpul pandemiei, creând un deficit de cipuri pe tot parcursul anului 2020.

De asemenea, oamenii au cumpărat mai multe maşini decât se aşteptau oficialii din industrie în primăvara anului trecut, tensionând în continuare aprovizionarea.

În cel puţin un caz, deficitul are legătură cu politicile preşedintelui Donald Trump care vizează reducerea transferurilor de tehnologie către China.

Un producător de automobile a mutat producţia de cipuri de la Semiconductor Manufacturing International din China sau SMIC, care a fost afectată de restricţiile guvernului SUA, în decembrie, către Taiwan Semiconductor Manufacturing din Taiwan, care la rândul său este suprasolicitată, a declarat pentru Reuters o persoană familiarizată cu problema.

Un furnizor auto a confirmat că TSMC nu a reuşit să ţină pasul cu cererea.

”Aspectul sistemic al crizei ne dă dureri de cap”, a spus un director al unui furnizor.

”În unele cazuri, găsim un furnizor alternativ, care ne-ar face independenţi de TSMC, doar pentru a descoperi că producătorul alternativ de cipuri nu are capacitate disponibilă”, a explicat acesta.

 TSMC şi SMIC nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.

O fabrică Ford din Kentucky, care produce SUV-ul Escape, a fost nevoit să oprească activitatea din cauza lipsei unui cip care face parte din sistemul de frânare al vehiculului, a spus un oficial al sindicatului din uzină.

De asemenea, Ford va opri fabricarea modelului Focus din Saarlouis, Germania, timp de o lună, începând de săptămâna viitoare, din cauza lipsei de cipuri.

Este puţin probabil ca situaţia să se îmbunătăţească rapid, deoarece toate cipurile, indiferent dacă sunt destinate unui laptop sau unui Lexus, îşi încep viaţa ca o placă de siliciu, iar procesul prin care devin cipuri durează aproximativ 90 de zile.

Industria de fabricare a cipurilor s-a străduit întotdeauna să ţină pasul cu creşterea bruscă a cererii. Construirea fabricilor pentru cipuri  costă zeci de miliarde de dolari, iar extinderea capacităţii lor poate dura până la un an, pentru testarea şi calificarea instrumentelor complexe.

Capacitatea de producţie limitată şi cererea în creştere au făcut dificil pentru producătorii de cipuri să absoarbă două şocuri din partea administraţiei Trump.

În primul rând, Casa Albă a interzis, în septembrie, Huawei Technologies, gigantul chinez al telecomunicaţiilor şi un producător important de smartphone-uri, să cumpere cipuri realizate cu tehnologie americană. Huawei a depozitat cipuri înainte de interdicţie pentru a continua să construiască ce produse va putea, după intrarea în vigoare a măsurii.

Şi rivalii Huawei, au început să cumpere cipuri la rândul lor, sesizând o ocazie de a-şi mări cota de piaţă, au spus analiştii.

În al doilea rând, guvernul SUA a adoptat reguli care împiedicî SMIC să folosească unele instrumente din SUA pentru a produce cipuri, o măsurp care i-a determinat cel puţin pe unii dintre clienţii SMIC să caute o altă fabrică de cipuri, din cauza îngrijorării că producţia ar putea fi întreruptă.

Un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Comerţ a refuzat să comenteze implicaţiile pentru sectorul auto a includerii pe o listă neagră a companiilor SMIC şi Huawei, dar a spus că prioritatea principală a fost ”asigurarea că regulamentul privind administrarea exporturilor protejează securitatea naţională a SUA, securitatea economică şi interesele politicii externe”.

Analiştii au declarat că este posibil ca lipsa cipurilor auto să persiste până la şase luni. Un raport realizat de AutoForecast Solutions a estimat că industria auto globală a înregistrat deja pierderi de 202.000 de vehicule, pănă pe 13 ianuarie.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%