Marea recalculare. Ce pensii au crescut chiar şi cu câteva mii de lei şi când vor fi plătite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Muncii Marius Budăi a anunţat vineri că în această lună vor fi plătite circa 30.000 de pensii recalculate pentru cei care au lucrat în grupele I şi II de muncă, dând şi o serie de exemple, care arată că unele pensii cresc chiar şi cu câteva mii de lei.

Pensiile persoanelor care au lucrat în grupele I şi II de muncă şio care la momentul ieşirii la pensie nu le-a fost luat în calcul stagiul de cotizare suplimentar pentru acordarea punctajului sunt în linie dreaptă cu calcularea, a declarat vineri Marius Budăi.

Ministrul Muncii a anunţat că, din cele circa 100.000 de decizii de recalculare a pensiilor, au fost deja trimise acasă pensionarilor un număr de 35.000 de decizii, urmând ca, până în sărbătorile de Paşti, mare parte, adică circa 30.000, să fie puse în plată.

Potrivit lui, pensionarii vor primi diferenţele de bani în perioada 11-14-15 aprilie, prin mandat poştal. Ministrul Muncii a lansat un apel la pensionari să încerce să ia legătura în această perioadă cu factorii poştali, pentru a primi intra în posesia diferenţelor de bani.

Ministrul Muncii a anunţat că vor fi plătite diferenţele de la 1 octombrie 2018 până la 30 aprilie 2019, urmând ca până la 30 septembrie 2019 să se achite toate diferenţele de bani pentru toţi cei 100.000 de beneficiari.

Ministrul Muncii a dat şi o serie de exemple concrete de creşteri:

Pensionar mecanic lomocotivă:  pensia de 2.865 lei s-a majorat până la 4.013 lei, adică o creştere de 40%

Pensionar de minerit din Deva: pensie de 2.651 lei, o creştere de până la 3.535 lei, un procent de 33%

Alt pensionar de minerit din Deva: pensie actuală 2.216 lei, creştere la 3.143 lei, un procent de 42%

Alt pensionar din Deva, minerit: de la 1.745 lei, creştere la 2.483 lei, creştere de 42%

Pensionar minerit Petroşani: de la 2.018 lei la 2.670 lei, creştere de 32%

Alt pensionar minerit Petroşani: de la 3.493 lei creştere la 5.012 lei, creştere de 43%

Alt pensionar minerit Petroşani: de la 1.948 lei la 2.722 lei, creştere de 40%

Pensionar laborant radioactiv Măgurele: de la 1.693 lei la 2.332 lei, creştere de 38%

Pensionar zona I radiaţii: de la 3.913 lei la 5.533 lei, creştere de 41%

Alt pensionar zona I radiaţii: de la 1.994 lei la 2.826 lei, creştere de 42%

Pensionar Acumulatorul: de la 1.425 lei la 2.024 lei, creştere de 42%

Pensionar Neferal: de la 2.474 lei la 3.488 lei, creştere de 41%

Pensionar Metroul SA: de la 1.507 lei la 2.140 lei, creştere de 42%

Pensionar acrobat Circul Globus: de la 1.354 lei la 1.883 lei, creştere de 39%

Pensionar Hidroconstrucţia: de la 1.885 lei la 2.592 lei, creştere de 40%

Pensionar Siderurgie Galaţi: de la 1.767 lei la 2.520 lei

Alt pensionar Siderurgie Galaţi: de la 2.707 lei la 3.789 lei, creştere de 40%

Pensionar balerină: de la 1.658 lei la 2.197 lei, creştere de 33%.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul