Mare atenţie la ţepele imobiliare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai frecvent, constructorii schimbă din mers înţelegerile la care s-au obligat atunci când au vândut o casă încă din faza de proiect Nevoia de locuinţe, oferta redusă, dar şi

Tot mai frecvent, constructorii schimbă din mers înţelegerile la care s-au obligat atunci când au vândut o casă încă din faza de proiect

Nevoia de locuinţe, oferta redusă, dar şi lipsa de informaţie a cumpărătorului român au condus la o veritabilă dictatură a constructorilor. Cei care contractează o casă încă din stadiul de proiect se expun, de multe ori, riscului de a se trezi în faţa unor modificări pe care investitorul le face pe parcursul lucrărilor.

Situaţiile sunt încă răzleţe. Asta, pentru că abia cu doi ani în urmă proiectele anunţate s-au materializat în blocuri de locuinţe. O experienţă nefericită a fost trăită recent de o familie din localitatea Baciu, din apropierea municipiului Cluj-Napoca.

Tinerii au semnat la începutul anului un antecontract de vânzare-cumpărare a unui apartament. Locuinţa de 68 de metri pătraţi utili a costat 71.000 de euro. Proprietarii urmează să se mute în casă nouă în decembrie anul acesta. Dar înţelegerile din iarnă nu mai sunt aceleaşi cu cele din vară.
Beton în loc de cărămidă

La jumătatea anului, cu doar şase luni înainte de termenul de finalizare a complexului rezidenţial, cumpărătorii au fost înştiinţaţi că apartamentul nu va mai fi construit din cărămidă, aşa cum prevedea anexa la antecontractul semnat. Ci din beton.

Septimiu Panait, directorul firmei Europort, ce manageriază investiţia, le-a dat promitenţilor cumpărători să semneze un act adiţional la contract. Prin acesta li se aducea la cunoştinţă că apartamentul este din beton. Preţul casei nu s-a schimbat însă. Şi asta, pentru că izolaţia cu polistiren de 5 centimetri, prevăzută iniţial, s-a mărit până la 10 centimetri.

"Nu mai e cum ne-am înţeles. Noi am căutat special un apartament din cărămidă, la parter, din motive personale", spun cumpărătorii. Potrivit reprezentanţilor dezvoltatorilor, vinovat este inginerul de structură. Acesta a mai introdus un nivel din beton la imobil. "Inginerul a făcut studiul de siguranţa structurii şi a solicitat să mai facem un nivel din beton", a spus Panait.

Cum să te fereşti de neplăceri

Ce trebuie să faci însă pentru a nu fi pus în situaţia în care să primeşti compensaţii iluzorii în locul facilităţilor pe care le plăteşti? Reprezentanţii companiei de consultanţă imobiliară Coldwell Banker spun că o ţeapă imobiliară se poate evita dacă studiezi cu atenţie backgroundul dezvoltatorului. Nu toţi cei interesaţi să cumpere au şi acces sau timp să afle informaţii precum istoricul şi puterea financiară a companiei.
În ceea ce priveşte finisajele, se recomandă semnarea unei anexe.

"De obicei, această listă se face ulterior, iar clientul poate avea surprize, în sensul că nu e chiar ce şi-a dorit. În cazul în care există varianta la gri, la alb, la roşu, trebuie specificat clar ce înseamnă fiecare", spune Irina Petrescu, partener Esop Consulting.

O atenţie sporită trebuie acordată costurilor de întreţinere, pentru că acestea presupun şi cheltuieli pentru spaţiile comune. În cazul unui proiect ce se va desfăşura pe mai multe faze de dezvoltare, trebuie precizate care sunt etapele şi dacă lucrările vor afecta confortul locatarilor.

Se poate ajunge în situaţia în care disconfortul să fie sporit de zgomote specifice şantierelor şi mai ales de praf şi moloz. "Tot în cazul proiectelor livrate pe etape au existat situaţii în care facilităţile promise s-au livrat mai târziu, astfel încât cei care s-au mutat în primele faze au trebuit să aştepte construirea lor ", spun consultanţii companiei imobiliare.

Randamentul investiţiei prin ochiul specialistului

În ceea ce priveşte precontractele, având în vedere că ele sunt doar nişte promisiuni de vânzare-cumpărare, este bine să se specifice că preţul de vânzare convenit este ferm, indiferent de modificările legislative şi de fluctuaţiile pieţei.

Ca anexă la precontract / contract recomandăm să se semneze un extras din memoriul tehnic în care să se treacă datele cheie ale construcţiei. Structura, izolaţiile, materialele folosite, amenajarea spaţiilor comune şi a zonelor verzi sunt punctele ce trebuie urmărite.

Irina Petrescu, partener Esop Consulting

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară