Mango plănuiește să se extindă pe plan global: Se vor deschide 500 de magazine noi până în 2026

0
Publicat:

Retailerul spaniol de modă Mango a anunţat miercuri că se aşteaptă la vânzări record în acest an şi intenţionează să deschidă 500 de noi magazine până în 2026, pe pieţele sale cheie, cum ar fi Statele Unite, Canada, Franţa, Italia, Marea Britanie şi India.

Mango plănuiește să se extindă pe plan global Foto: Shutterstock

Mango, rivalul local al proprietarului Zara - grupul spaniol Inditex - previzionează în 2023 o creştere a vânzărilor de cel puţin 12% faţă de 2022, la peste trei miliarde de euro, după ce marca spaniolă a intrat pentru prima dată în statele americane Texas, Georgia şi California.

Expansiunea, parte a planului strategic pe trei ani, urmează revenirii pe piaţa din SUA, după două încercări eşuate. Mango vrea să-şi dubleze numărul de magazine în SUA la 40 până anul viitor.

Anul acesta, Mango a deschis 130 noi magazine şi a modernizat alte 80, ajungând în total la 2.700 unităţi pe 115 pieţe, inclusiv în România.

Mango a anunţat miercuri că vor fi adăugaţi patru membri independenţi în Consiliul de Administraţie, inclusiv Marc Puig, preşedintele companiei spaniole de cosmetice Puig, proprietarul unor mărci ca Paco Rabane, Carolina Herrera şi Charlotte Tilbury.

Retailerul a fost înfiinţat în Barcelona în urmă cu 40 de ani de Isak Andic, care este acum preşedinte fără funcţie executivă. Din martie, Consiliul de Administraţie va avea nouă membri, pentru întărirea guvernanţei corporative, se arată într-un comunicat al companiei. De asemenea, directorul general Toni Ruiz va deveni acţionar, după ce a cumpărat o participaţie de 5% în companie.

În același timp, proprietarul companiei de modă Zara, rivalul gigantului spaniol Mango, a încasat cu 32,5% mai mult în perioada februarie-octombrie a anului 2023, comparativ cu o perioadă similară a anului anterior, însă a adăugat că ritmul de creştere a vânzărilor sale a încetinit comparativ cu perioada similară a anului trecut, în contextul în care consumatorii trec printr-o perioadă dificilă.

Cel mai mare retailer mondial de fashion a înregistrat un profit net de 4,1 miliarde de euro în primele nouă luni, în linie cu aşteptările analiştilor, care mizează în continuare pe capacitatea companiei de a atrage noi cumpărători.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică