Mai multe firme pot apela la Certificatele de Situaţie de Urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a adoptat, joi, la propunerea Ministerului Economiei, modificarea şi completarea reglementărilor privind eliberarea Certificatelor de Situaţie de Urgenţă prin includerea lunii aprilie ca bază de raportare pentru diminuarea veniturilor sau încasărilor operatorilor economici.

 Revenim asupra metodologiei de eliberare a Certificatelor de Situaţie de Urgenţă, lărgind aria de aplicabilitate pentru a veni în spriijnul operatorilor a căror activitate a fost afectată de criza generată de răspândirea coronavirusului SARS–CoV-2. În tot acest timp, de la lansarea platformei csu.prevenire.gov.ro, am păstrat un dialog deschis cu aceştia şi le-am ascultat propunerile, pe care, iată, astăzi le includem în legislaţie. Ne dorim ca un număr cât mai mare de operatori economici aflaţi în dificultate să intre în posesia unui astfel de certificat, care să le permită reintrarea în circuitul economic şi continuarea activităţii, fiecare dintre ei reprezentând un pion în relansarea economiei româneşti”, a spus ministrul Virgil Popescu.

Actul normativ modifică art. 3 al OUG 33/2020 privind unele măsuri fiscale şi modificarea unor acte normative şi art. 6, lit. a) din OUG 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, cu modificările si completările ulterioare, introducând luna aprilie în descrierea condiţiilor de solicitare a Certificatului de Situaţie de Urgenţă.

„Totodată, am mai prelungit, cu 12 luni de la data emiterii, valabilitatea documentelor emise pe perioada situaţiei de urgenţă în baza articolului 10 al Ordonanţei Militare nr. 4, de către Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN1 şi Ecologie, Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară «Cantacuzino», la solicitarea operatorilor economici, pentru avizarea/autorizarea materialelor, componentelor, echipamentelor şi dispozitivelor medicale necesare pentru prevenirea şi combaterea răspândirii, precum şi pentru tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a biocidelor”, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”