Mai mult de o treime din patroni anunţă concedieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mult de o treime dintre antreprenorii din Europa Centrală şi de Est au anunţat că au efectuat deja disponibilizări de personal sau vor face acest lucru în următoarele 12 luni, se arată într-un sondaj realizat de PwC.

Potrivit acestuia, mai mult de jumătate (53%) dintre antreprenorii din Europa Centrală şi de Est (ECE) estimează scăderi ale veniturilor în următorul an, din cauza crizei pandemice, luând în considerare măsuri de reducere a costurilor, pregătirea angajaţilor, identificarea de produse noi şi extinderea pe alte pieţe, potrivit sondajului PwC EMEA Private Business Survey 2020.

Doar 7% dintre companiile antreprenoriale din ECE cred că vor înregistra creştere în acest an, iar 36% că se vor situa la acelaşi nivel ca anul trecut.

În acest context, 31% din antreprenori au recurs la disponibilizări în ultimele luni, iar 5% au menţionat că ar putea face disponibilizări în următoarele 12 luni. Asigurarea lichidităţii a devenit mai importantă ca niciodată.

Astfel, 47% dintre respondenţi au indicat că îmbunătăţirea gestionării capitalului de lucru este necesară pentru a putea traversa perioada de criză. În acelaşi timp, un sfert dintre ei au crescut utilizarea noilor tehnologii.

”Pandemia actuală are un impact major asupra companiilor antreprenoriale din fiecare industrie şi regiune. Proiecţiile de venituri pentru următoarele 12 luni s-au redus dramatic, mai mult de jumătate dintre respondenţi aşteptându-se la scăderi. Deşi sunt nevoiţi să diminueze costurile pentru a face faţă acestei situaţii şi pentru a-şi proteja lichiditatea, este remarcabil că, de asemenea, antreprenorii caută noi surse de venit, îşi examinează modelele de afaceri, folosesc tot mai mult noile tehnologii şi investesc în inovaţie pentru a-şi diferenţia companiile”, declară Ionuţ Sas, Partener şi Liderul serviciilor pentru antreprenori, PwC România.

Pentru companiile antreprenoriale din ECE, cele mai mari ameninţări pentru dezvoltarea afacerilor în perioada următoare sunt: reglementările, menţionate de 82% dintre respondenţi, urmate de lipsa de personal calificat (73%), securitatea cibernetică şi IT (64%), noii competitori (64%) şi incertitudinea geopolitică (64%). Coronavirusul este menţionat de 45% dintre cei intervievaţi, pe acelaşi palier cu taxarea şi perturbarea lanţurilor de aprovizionare.

Flexibilitatea răspunsului la evenimente cu efect perturbator, precum pandemia, este limitată de factori precum: dependenţa de câţiva furnizori şi parteneri (62%), respectarea reglementărilor (51%) şi lipsa personalului calificat (49%).

În schimb, asigurarea securităţii sanitare este principalul factor de succes în ”noua normalitate”, spun 89% dintre respondenţi, urmat de utilizarea eficientă a muncii de la distanţă (73%) şi creşterea utilizării noilor tehnologii (67%). Alţi factori menţionaţi au fost extinderea pe noi pieţe, lansarea de produse şi servicii noi, îmbunătăţirea competenţelor angajaţilor şi implicarea mai activă în companii a generaţiilor viitoare (moştenitorii afacerilor).

Alte concluzii ale studiului 

50% dintre antreprenorii din Europa Centrală şi de Est se aşteaptă la declinul economiei globale în următoarele 12 luni, 36% cred că va rămâne la fel, iar 4% că va avea un avans moderat.

În ceea ce priveşte strategia de afaceri pentru următorii doi ani, 60% dintre antreprenori au spus că vor continua să-şi dezvoltate activitatea principală.

58% dintre antreprenori cred că au gestionat impactul crizei COVID-19 la fel de bine ca principalii competitori din industria în care activează, iar 22% mai bine.

Cele mai importante măsuri luate pentru gestionarea impactului crizei COVID-19, dar şi pentru viitor sunt munca de la distanţă (84%), reducerea timpului de lucru, concedii (67%), implementarea planurilor de criză existente.

Principalele măsuri luate în cea mai recentă criză, anterioară celei pandemice, au fost: reduceri de cheltuieli (84%), intrarea pe noi pieţe (84%), pregătirea personalului (68%) şi disponibilizări (53%).

Datele pentru Europa Centrală şi de Est au fost extrase din sondajul EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) Private Business Survey realizat în rândul a 2.990 de companii antreprenoriale din 53 de ţări.

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare