Mai mult de jumătate dintre părinţii români au un cont separat de economii pentru copii şi vor ca cei mici să înceapă educaţia financiară cât mai devreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: shutterstock

Mai mult de jumătate dintre părinţii români (57%) au un cont separat de economii pentru copii, arată un studiu realizat printre clienţii Revolut Junior din România.

Potrivit sursei citate, 61% dintre părinţi susţin că nu au redus sumele alocate copiilor ca bani de buzunar în timpul pandemiei şi 50% le-ar acorda sume suplimentare pentru diverse ocazii speciale.

„Modul în care familiile îşi administrează banii şi educă adolescenţii şi copiii să se raporteze la bani reprezintă o preocupare personală şi un subiect despre care nu se vorbeşte foarte deschis. 

(…) Educaţia financiară începe chiar din momentul în care un copil primeşte primii săi bani de cheltuială. Cu cât discutăm mai deschis despre cum să luăm decizii legate de bani, cu atât copiii vor învăţa mai bine cum să se folosească de resursele lor financiare. Iar cea mai încurajatoare constatare este aceea că părinţii europeni vor să îşi educe copiii şi încep să le explice cum să utilizeze banii devreme, chiar de la 6 ani", a afirmat Tara Massoudi, Head of Product at Revolut Junior.

Potrivit analizei, cash-ul este încă preferat pentru banii de buzunar alocaţi copiilor. Astfel, 54% dintre respondenţii români preferă să pună la dispoziţia copiilor banii lichizi. Tendinţa este similară celei din alte ţări europene.

Datele rezultate din studiu arată că şi alţi părinţi europeni folosesc banii fizici pentru cheltuielile zilnice ale copiilor. Copiii din Spania (62%) şi Germania (61%) folosesc cel mai mult cash, comparativ cu alte ţări incluse în analiză, iar cei din Franţa şi ţările nordice cel mai puţin, cu 47%, respectiv 42%.

„Este un motiv de preocupare faptul că mulţi părinţi preferă să le dea copiilor cash, atât timp cât nu au niciun control asupra modului în care copiii utilizează acele fonduri. 

Lumea se îndreaptă tot mai mult către renunţarea la banii fizici, iar pandemia a accelerat această tendinţă. Revolut Junior şi alte instrumente digitale de plată ajută familiile şi mai ales pe cei mici să se adapteze la acest trend", a precizat Tara Massoudi.

Totodată, părinţii români vor ca cei mici să înceapă educaţia financiară cât mai devreme. Circa 51% dintre respondenţi consideră că între 6 şi 10 ani este vârsta potrivită pentru ca un copil să înceapă să îşi administreze banii (comparativ cu 49% la nivel european).

Potrivit aceluiaşi studiu, 76% dintre respondenţii din România îşi doresc ca cei mici să înveţe, în primul rând, să economisească bani. 

„Acest procent ne plasează destul de aproape de media europeană - 78% dintre părinţii incluşi în studiu considerând că economisirea este cel mai important comportament pe care ar trebui să îl dobândească cei mici.”, susţin autorii analizei.

Pe locul al doilea la nivel european se situează bugetarea (70%), în timp ce la nivel naţional, pe locul al doilea între comportamentele dezirabile se află tot alcătuirea unui buget (59%).

Revolut Junior este conceput pentru copiii şi adolescenţii cu vârste între 6 şi 17 ani, ajutându-i pe aceştia să dobândească anumite obiceiuri financiare utile pe tot parcursul vieţii. Junior a fost astfel gândit încât să îi ajute pe copii să îşi gestioneze banii prin instrumente special create pentru ei, folosind un cont personal şi un card.

Todatată, Revolut Junior îi dă copilului libertatea de a primi, strânge şi cheltui bani într-un mediu care este controlat de părinţi. 

Contul Junior este o extensie a contului părintelui, iar adultul are deplin control asupra modului în care resursele financiare din acesta sunt utilizate de către beneficiarul final, copilul. Revolut Junior este valabil pentru utilizatorii din Marea Britanie, Spaţiul Economic European, Statele Unite ale Americii, Singapore şi Australia.

La studiul derulat în toate pieţele unde activează Revolut au răspuns 4.789 de părinţi. Studiul s-a derulat în octombrie 2021 şi 962 de părinţi români utilizatori ai Revolut Junior au răspuns la chestionar.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”