Leul românesc, atractiv pentru băncile străine
0Bursa de la Bucureşti pierde teren în faţa altor pieţe de capital din Europa. Motivul ţine de costurile reduse de emisiune, birocraţia redusă şi eventualele avantaje fiscale. Astfel, încă
Bursa de la Bucureşti pierde teren în faţa altor pieţe de capital din Europa. Motivul ţine de costurile reduse de emisiune, birocraţia redusă şi eventualele avantaje fiscale. Astfel, încă o instituţie financiară străină obţine finanţare în lei printr-o bursă internaţională.
Cel mai mare grup de servicii financiare din Norvegia, DnB NOR Group, a lansat la finalul lunii mai pe Bursa din Luxemburg, obligaţiuni denominate în lei în valoare de 100 milioane lei cu scadenţa după zece ani, care oferă un randament anual de 7,1%. Astfel, DnB NOR este al doilea grup financiar norvegian care lansează obligaţiuni în monedă românească, după banca Eksportfinans, care a lansat în septembrie 2006 pe bursa din Londra obligaţiuni în lei cu scadenţă la trei ani, cu dobândă anuală de 6,50%, în valoare de 175 milioane lei.
Leul, avantajat de tendinţa de apreciere
Mihail Ion, preşedintele Raiffeisen Asset Management, precizează, citat de NewsIn, că "leul este o poveste de succes în acest moment. Dobânzile sunt încă mari, iar leul se află de doi ani pe un trend de apreciere. Sunt ţări mai avansate decât România care au traversat deja această perioadă".
Interesul investitorilor străini pentru moneda naţională provine din diferenţa dintre dobânzile interne şi cele externe. În timp ce dobânda de politică monetară a Băncii Naţionale este de 7,25%, rata practicată de Banca Centrală Europeană este de 3,75%. Adică, plasamentele în lei pot fi mai rentabile decât cele în euro. În plus, moneda naţională s-a apreciat cu aproape trei procente numai de la începutul anului curent. Iar tendinţa de apreciere se va menţine pe termen lung, chiar dacă pe termen scurt ar putea fi înregistrate şi deprecieri.
Un miliard de euro, obligaţiuni listate pe pieţe externe
Pe bursele din Luxemburg, Viena şi Londra sunt listate, în momentul de faţă, obligaţiuni corporative în lei în valoare de circa patru miliarde lei (1,22 miliarde de euro), cei mai importanţi emitenţi fiind instituţiile financiare străine cu afaceri în România. Astfel, pe piaţa de capital din Luxemburg sunt cotate 14 emisiuni obligatare în lei, în valoare totală de 3,67 miliarde lei (1,12 miliarde euro). Interesul pentru emisiuni de obligaţiuni în lei pe piaţa din Luxemburg ţine de costurile mai mici de emisiune, birocraţia redusă şi posibile avantaje fiscale, a adăugat Mihail Ion. "Principalii cumpărători de astfel de titluri sunt fondurile străine de investiţii cu abordare regională, care fac plasamente în mai multe monede precum forintul, coroana cehă sau leul", a explicat preşedintele Raiffeisen Asset Management.
Prima emisiune de pe bursa din Luxemburg a fost a statului austriac, care a lansat, pe 25 aprilie 2006, obligaţiuni în monedă românească, cu valoarea de 100 milioane lei, cu scadenţă la doi ani şi cu o dobândă anuală de 5,75%.