La ultima modificare a Legii unice, profesorii şi medicii ies în pierdere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La ultima modificare a Legii unice, profesorii şi medicii ies în pierdere

Coeficienţii maximi ai profesorilor şi medicilor au fost majoraţi la 4,3 şi, respectiv, 5,25, de la cei atribuiţi anterior, 4,1 şi 5,1. Potrivit ultimei modificări a Legii unice, aceste creşteri sunt mai mici decât cele acordate miniştrilor, pentru care coeficientul au urcat de la 10,95 la 11,2.

Discuţiile dintre reprezentanţii Guvernului şi partenerii sociali pe marginea proiectului Legii salarizării unitare pentru bugetari se vor desfăşura astăzi pe tot parcursul zilei, la Guvern, a declarat preşedintelui Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin.

Acesta a precizat că la ora 12.00 sunt programate a discuţii sindicatele din Sănătate, la ora 14.00 cele din Educaţie, iar la ora 16.00 cele din Justiţie.

Membri Executivului au stabilit astăzi următoarele: 


Un profesor grad didactic I cu o vechime de peste 40 de ani va avea un salariu maxim de 4,3 salarii minime.

Un profesor cu grad didactic II va putea câştiga între 3,15 şi 3,5 salarii minime.

O învăţătoare şi un maistru cu grad didactic 1 şi vechime maximă au un coeficient maxim de 2,75 salarii minime,

Profesorii universitari au rămas pe aceeaşi treaptă de salarizare, cu coeficienţi cuprinşi între 6,4 şi 7,6.

Asistenţii vor putea câştiga între 3,05 şi 3,35 salarii minime pe economie.

Un rector universitar ar urma să câştige 8,45 salarii minime.

Un inspector general, maximum 6 salarii.

Sindicatele şi reprezentanţii ministerului Sănătăţii au decis:

Medicii primari  vor avea coeficienţii maximi din grilă majoraţi la 5,25, de la 5,1 salarii minime.

Pentru managerul de spital coeficientul maxim a rămas la 6,8 salarii minime pe economie.

O asistentă medicală cu studii superioare va câştiga, la fel ca şi în vechea variantă a proiectului Legii unitare, între 1,5 şi 3,3 salarii minime.

Un medic stagiar, 1,9 salarii minime.

La Justiţie, şefii au pierdut 20% din salariile prevăzute în forma anterioară a legii

Pentru preşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale şi CSM este prevăzut un nivel de salarizare echivalent cu 11,8 salarii minime pe economie, faţă de 14,5 în vechea formă a proiectului.

Pe aceeaşi treaptă de salarizare mai sunt plasaţi premierul, preşedinţii celor două camere parlamentare, procurorul general şi şeful Curţii de Conturi.

Preşedintele României rămâne singurul demnitar cu coeficient maxim în grila Legii unice, respectiv 12.

Mai multe pentru tine:
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc