Kazahii de la KMG au investit şapte milioane de dolari în deschiderea a două noi benzinării Rompetrol şi în modernizări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reţeaua de benzinării Rompetrol îşi continuă extinderea

Compania Rompetrol Downstream - deţinută de grupul KMG International, controlat de kazahii de la KazMunayGas - a deschis două staţii noi în prima jumătate a anului, la Orşova şi în Sibiu, şi a continuat modernizarea staţiilor existente, investiţiile ridicându-se la peste şapte milioane de dolari. Până la sfârşitul acestui an, compania vrea să mai deschidă alte nouă staţii noi de carburanţi în România.

„În acest moment, media zilnică a clienţilor care ne trec pragul este de aproximativ 60.000-80.000 de persoane. Toate măsurile luate în cadrul modernizării staţiilor ne-au asigurat o creştere a numărul persoanelor care au vizitat staţiile Rompetrol, cu 30% mai mult în luna iunie, comparativ cu începutul anului 2016“, a declarat vicepreşedinte KMG International, Cătălin Dumitru.

Extinderea continuă

Grupul kazah vrea să continue dezvoltarea proiectelor planificate, care reprezintă un factor de stabilitate pe care grupul vrea să-l păstreze în cadrul afacerilor locale.

„În ceea ce priveşte modernizarea staţiilor, au fost finalizate lucrările pentru 130 de staţii, din care 91 au fost modenizate în înterior având magazin Hei, iar două dintre staţii sunt reconstrucţii totale“, au precizat reprezentanţii companiei.

După ce va fi finalizat în România în perioada următoare, programul de investiţii va fi continuat apoi în ţările din regiune în care există benzinării Rompetrol -Moldova, Bulgaria şi Georgia.

Peste 100 de dealeri parteneri Rompetrol

În paralel cu proiectul de modernizare, compania desfăşoară şi programul „Fii dealer Rompetrol“, care vizează transferul benzinăriilor Rompetrol din administrarea companiei în cea a partenerilor/dealerilor.

Până în prezent sunt încheiate 105 parteneriate cu diverşi antreprenori sau foşti angajaţi ai staţiilor Rompetrol, din care 98 sunt deja operaţionale.

În perioada următoare, programul va continua, 31 de staţii fiind disponibile pentru cei interesaţi, precizează compania.

În primul trimestru din 2016, compania şi-a majorat cu 12% volumul produselor petroliere comercializate pe plan intern, până la 516.000 mc sau 408.000 de tone.

KMG International deţine circa 1.000 de benzinării în România, Georgia, Bulgaria şi Moldova.

În România, compania operează peste 700 de staţii de carburanţi, 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi trei staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău.

Grupul kazah care controlează Petromidia, preluată în 2007 de la omul de afaceri Dinu Patriciu, a încheiat recent un acord cu o companie chineză pentru cedarea controlului afacerilor din România.

În 29 aprilie, KazMunayGas şi firma chineză China Energy Company Limited (CEFC) au semnat un acord prin care chinezii preiau controlul, printr-o companie mixtă în care CEFC are o participaţie majoritară, asupra afacerii din România a kazahilor, care include în principal două rafinării, Petromidia şi Vega, şi o reţea de distribuţie.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG