Jumătate dintre clienţii băncilor din România ştiu că şi-ar recupera banii depuşi dacă acestea ar da faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai folosit produs bancar este în continuare cardul de debit, în proporţie de 80%, însă doar 21% dintre deţinători ştiu că este ataşat unui cont curent FOTO Adevărul

Puţin peste jumătate (53%) dintre românii care deţin un produs financiar-bancar ştiu că şi-ar recupera banii depuşi la o bancă dacă aceasta ar da faliment, însă 26% se aşteaptă să primească toţi banii indiferent de sumă, doar 7% cunoscând plafonul de garantare de 100.000 euro, potrivit unui sondaj.

Două treimi dintre respondenţi ştiu că depozitele sunt garantate, iar o treime dintre cei care au economii cunosc ce instituţie le garantează, respectiv Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), care a comandat cercetarea de piaţă, realizată de Mercury Research.

„Dintre cei care ştiu ca îşi pot recupera banii în caz de faliment, 10% cunosc procedura de restituire, un procent dublu comparativ cu sondajul din 2010. Deşi termenul legal de restituire a banilor în cazul falimentului bancar este de 20 de zile, respondenţii se aşteaptă să-şi recupereze banii cam într-un an (...) Presa este principala sursă de informare privind procedura de restituire a banilor din depozite, afirmă 50% dintre respondenţi“, se arată într-un comunicat al FGDB.

Românii economisesc cu preponderenţă în lei, 80% alegând moneda naţională, la fel şi 76% dintre cei care intenţionează să depună bani la bancă în următorul an.

Mai puţin de un sfert dintre respondenţi au economisit bani în ultimul an, cu o sumă medie de circa 20% din venitul lunar, iar 40% declară că nu vor economisi în 2014.

Jumătate dintre cei care au economisit bani anul trecut i-au păstrat în numerar, 26% în depozite la termen şi 19% în conturi de economii, numerarul fiind perceput ca un instrument sigur de economisire de către cei cu un grad scăzut de informare despre bănci şi de către cei care nu au încredere în bănci.

Cel mai folosit produs bancar este în continuare cardul de debit, în proporţie de 80%, însă doar 21% dintre deţinători ştiu că este ataşat unui cont curent.

„Depozitele la termen sunt considerate o metodă sigură de economisire de către persoanele care au încredere în bănci (37%), ştiu că depozitele pot fi recuperate în caz de faliment (39%) sau ştiu că FGDB garantează depozitele (39%). 69% dintre cei care economisesc o fac din prudenţă“, se mai arată în comunicat.

Puţin peste o treime (36%) dintre românii intervievaţi are un credit, cel de nevoi personale negarantat fiind cu preponderenţă în lei, în timp ce moneda europeană este preferată la împrumuturile ipotecare.

Cei cu credite de nevoi personale au în majoritatea cazurilor un singur împrumut, respectiv 76% dintre respondenţi, restul având două sau mai multe credite.

Sondajul FGDB a fost realizat la începutul anului pe un eşantion de circa 1.200 de persoane din mediul urban şi rural care deţin cel puţin un instrument financiar-bancar.


Mai puteţi citi: 

[<a href="//storify.com/adinavlad/depozite-1" target="_blank">View the story "Depozite" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție