Jumătate din agenţiile imobiliare au dispărut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mult de 6.000 de agenţii imobiliare au dispărut de pe piaţă în ultimii doi ani, cifră ce reprezintă peste jumătate din totalul existent la începutul anului 2008 în România.

De asemenea, până la finele anului în curs, este de aşteptat ca încă 30% din companiile care încă mai activează pe piaţă să dispară, prognozează Radu Zilişteanu, analist imobiliar.

Mai citiţi şi:

Cine mai face afaceri cu statul?

Băncile nu mai au încredere în bugetari

„Din cele aproximativ 10.000 de agenţii care erau active în 2008 la nivel naţional, 2.000 funcţionând numai în Bucureşti, au mai rămas, în prezent, mai puţin de jumătate. Restul au fost închise definitiv sau şi-au suspendat activitatea pe termen nelimitat", a precizat expertul.

Efecte pe termen mediu

O dată cu dispariţia din piaţă a multor profesionişti cu experienţă de ani buni în meseria de agent, zona imobiliară va resimţi curând efectele.

Unul dintre acestea va fi reprezentat de reactivarea speculanţilor, care vor ajunge să domine zona tranzacţiilor, este de părare Sergiu Antonescu, un fost consultant imobiliar din Capitală.

„Expertiza, experienţa, modul de negociere, toate calităţile căpătate şi dezvoltate în timp de un agent imobiliar profesionist şi serios vor fi înlocuite de atitudinea tranşantă, de monopol, a oportuniştilor", a completat Antonescu.

De asemenea, pe termen mediu şi lung, lipsa unor entităţi specializate în intermedierea tranzacţiilor va influenţa negativ procesul în sine, deoarece mulţi potenţiali vânzători sau cumpărători nu vor găsi pârghiile necesare în negocierea cu partanerul de tranzacţie, consideră fostul agent imobiliar.

„Pe de altă parte, deşi în trecut percepţia oamenilor asupra agenţilor imobiliari era una destul de superficială, în contextul în care ei erau văzuţi drept nişte persoane care încasează un comision fără prea multă muncă. În prezent scăderea numărului acestora sau apariţia unor agenţi fără pregătire i-a convins pe oameni de rolul foarte important al acestei categorii profesionale", a adăugat Antonescu.

Efecte pe termen lung

Dacă luăm în calcul scenariul potrivit căruia situaţia actuală din piaţă se va extinde şi pe parcursul următorilor doi sau trei ani, atunci va fi foarte dificil ca, în momentul revenirii segmentului imobiliar la funcţionarea în nişte parametrii normali, să se mai găsească specialiştii necesari.

Cei care se pricep la asta în prezent au ales, în mare parte, conversia profesională şi în mod sigur se vor gândi de două ori înainte să se reîntoarcă la activităţi în piaţa imobiliară, susţine Daniel Surdu, fost manager de agenţie de consultanţă.

Cine a avut cel mai mult de suferit

Cele mai multe agenţii care au dispărut de pe piaţă sau şi-au suspendat activitatea pe termen nedefinit erau firme mici, cu un număr de unu până la cinci angajaţi. Acestea, pentru că nu au beneficiat de suportul material şi logistic al unei companii-mamă mari, nu s-au putut susţine singure într-o piaţă imobiliară blocată în ceea ce priveşte tranzacţiile, singura lor sursă de asigurare a veniturilor necesare supravieţuirii.

„Aşa-zisele agenţii de apartament au fost cele mai afectate şi aici nu a fost vorba de urmarea firească a unei activităţi concurenţiale, ci de o situaţie economică dificilă, care nu a lăsat managerilor acestora nicio opţiune în ceea ce priveşte continuarea activităţii", este de părere Daniel Surdu.

Mai multe pentru tine:
Răsturnare de situație în cazul morții Andreei Cuciuc. Ce ascundea familia? Acuzații și dezvăluiri incredibile despre moartea adolescentei la Balul Bobocilor. La ce presiuni a fost supusă familia
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Salariul pe care îl încasează un român, în Elveția: „Acum muncesc la pește congelat. 3 luni am fost în probe”. Ce cheltuieli lunare are?
Black Friday toată luna la Mobila Laguna: reduceri care depășesc 70% și economii de peste 6.000 de lei pentru cumpărători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Există 21 de tipuri diferite de penisuri, spun studiile. Cum să ai parte de plăcere maximă, indiferent de formă
Black Friday 2025 la Various Brands: outfit complet de iarnă pentru femei, cu cea mai mare reducere. Idei de cadouri pentru sărbători
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice