Istoria ne arată că dezintegrarea monedei unice nu ar fi chiar un dezastru

"Cash is king" spune o celebră sintagmă folosită printre finanţişti. Iar turbulenţele prin care Europa trece în prezent sunt de natură a face respectiva zicală mai actuală ca niciodată.

Aceasta este ideea pe care o susţine şi John Redwood, directorul financiar al societăţii de administrare a investiţiilor Evercore Pan Asset, cu sediul în Londra, declarând că jumătate din activele administrate au fost ţinute sub formă de cash. O decizie inspirată în contextul în care pieţele europene sunt în cădere. Mai ales că pieţele emergente, în urma corecţiilor înregistrate, sunt tot mai atractive. 

Grupul financiar londonez de administare de investiţii Evercore Pan Asset şi-a gestionat foarte bine politica de investiţii în timpul crizei. Jumătate din valoare activelor administrate sunt deţinute în cash, ceea ce a dus la foarte puţine pierderi, a declarat John Redwood, directorul grupului financiar.

El a declarat, de asemenea, că vede noi oportunităţi pe pieţele emergente, iar grupul Evercore se gândeşte serios să-şi majoreze expunerea pe aceste pieţe, deoarece preţurile sunt foarte bune. Şi preţul activelor europene a scăzut, dar nu suficient pentru a le face atractive, mai ales că perioada de turbulenţe prin care Europa trece nu pare a se apropia de final.

„Nu vrem să ne asumăm riscul pentru că există şansa unui dezastru de proporţii gigantice în zona euro pe termen lung”, a spus John Redwood.

Căderea monedei unice nu e tocmai un dezastru

Cel mai rău lucru care se poate întâmpla în zona euro ar fi o eventuală cădere controlată a monedei unice, pentru că, potrivit lui Redwood, „este un capital politic imens investit în a face ca totul să meargă, astfel încât, până la căderea efectivă, este foarte probabilă trecerea printr-o succesiune de crize”

Directorul Evercore Pan Asset nu crede însă că o eventuală căderea a monedei unice ar fi chiar un dezastru. El face trimitere la istoria de după cel de-al doilea război mondial, când nu mai puţin de 87 de ţări au părăsit diferitele forme de uniuni monetare din care au fost parte, fără a avea prea mult de suferit. Dealtfel, aceste evenimente nu sunt cunoscute tocmai pentru că nu au avut o influeţă covârşitoare asupra economiei, şi, în realitate, au provocat foarte puţine dezechilibre.

Cel mai elocvent exemplu este, în opinia acestuia, destrămarea zonei economice dependente de rubla rusească, între anii 1992-1995, când 16 ţări au părăsit uniunea monedei unice pentru  a trece la propria lor monedă.

Mai mult, pe blogul personal, Redwood explică procesul prin care Letonia a trecut de la rublă la propria moneda în două etape, fără mari convulsii. „Prima etapă a constat în crearea unei ruble letoniane, care a fost pusă pe piaţă pentru a înlocui vechea rublă. Apoi au lansat o nouă monedă: lats-ul, care să înlocuiască rubla letoniană. A funcţionat şi a facilitat buna dezvolatare a economiei în următorii ani.”

Redwood a făcut astfel o recomandare către cancelarul Germaniei: „ Despărţirea nu e atât de greu de realizat, sau cel puţin, ieşirea câtorva membri din Uniune, nu ar fi un dezastru”.

Opinia acestuia este susţinută şi de Jerome Booth, şeful departamentului de analiză al grupului financiar Ashmore Group – o societate de investiţii specializată pe pieţele emergente – care recunoşte că o despărţire este întradevăr neplăcută. Grecii poate vor pleca, dar în Spania şi în Portugalia există o mare dorinţă politică de a rămâne în Uniune.

Reţeta pe care el o oferă este ca Franţa şi Germania să lucreze împreună pentru a stabili un „centru de control” care să monitorizeze aplicarea clară şi strictă a regulilor fiscale şi să impună sancţiuni mult mai drastice. În opinia acestuia însă, acest “centru de control” ar trebui să fie susţinut de Banca Centrală, care să ofere garanţia susţinerii prin eventuale achiziţii de obligaţiuni suverane, la nevoie.