Istoria ne arată că dezintegrarea monedei unice nu ar fi chiar un dezastru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Cash is king" spune o celebră sintagmă folosită printre finanţişti. Iar turbulenţele prin care Europa trece în prezent sunt de natură a face respectiva zicală mai actuală ca niciodată.

Aceasta este ideea pe care o susţine şi John Redwood, directorul financiar al societăţii de administrare a investiţiilor Evercore Pan Asset, cu sediul în Londra, declarând că jumătate din activele administrate au fost ţinute sub formă de cash. O decizie inspirată în contextul în care pieţele europene sunt în cădere. Mai ales că pieţele emergente, în urma corecţiilor înregistrate, sunt tot mai atractive. 

Grupul financiar londonez de administare de investiţii Evercore Pan Asset şi-a gestionat foarte bine politica de investiţii în timpul crizei. Jumătate din valoare activelor administrate sunt deţinute în cash, ceea ce a dus la foarte puţine pierderi, a declarat John Redwood, directorul grupului financiar.



El a declarat, de asemenea, că vede noi oportunităţi pe pieţele emergente, iar grupul Evercore se gândeşte serios să-şi majoreze expunerea pe aceste pieţe, deoarece preţurile sunt foarte bune. Şi preţul activelor europene a scăzut, dar nu suficient pentru a le face atractive, mai ales că perioada de turbulenţe prin care Europa trece nu pare a se apropia de final.

„Nu vrem să ne asumăm riscul pentru că există şansa unui dezastru de proporţii gigantice în zona euro pe termen lung”, a spus John Redwood.

Căderea monedei unice nu e tocmai un dezastru

Cel mai rău lucru care se poate întâmpla în zona euro ar fi o eventuală cădere controlată a monedei unice, pentru că, potrivit lui Redwood, „este un capital politic imens investit în a face ca totul să meargă, astfel încât, până la căderea efectivă, este foarte probabilă trecerea printr-o succesiune de crize”

Directorul Evercore Pan Asset nu crede însă că o eventuală căderea a monedei unice ar fi chiar un dezastru. El face trimitere la istoria de după cel de-al doilea război mondial, când nu mai puţin de 87 de ţări au părăsit diferitele forme de uniuni monetare din care au fost parte, fără a avea prea mult de suferit. Dealtfel, aceste evenimente nu sunt cunoscute tocmai pentru că nu au avut o influeţă covârşitoare asupra economiei, şi, în realitate, au provocat foarte puţine dezechilibre.

Cel mai elocvent exemplu este, în opinia acestuia, destrămarea zonei economice dependente de rubla rusească, între anii 1992-1995, când 16 ţări au părăsit uniunea monedei unice pentru  a trece la propria lor monedă.

Mai mult, pe blogul personal, Redwood explică procesul prin care Letonia a trecut de la rublă la propria moneda în două etape, fără mari convulsii. „Prima etapă a constat în crearea unei ruble letoniane, care a fost pusă pe piaţă pentru a înlocui vechea rublă. Apoi au lansat o nouă monedă: lats-ul, care să înlocuiască rubla letoniană. A funcţionat şi a facilitat buna dezvolatare a economiei în următorii ani.”

Redwood a făcut astfel o recomandare către cancelarul Germaniei: „ Despărţirea nu e atât de greu de realizat, sau cel puţin, ieşirea câtorva membri din Uniune, nu ar fi un dezastru”.

Opinia acestuia este susţinută şi de Jerome Booth, şeful departamentului de analiză al grupului financiar Ashmore Group – o societate de investiţii specializată pe pieţele emergente – care recunoşte că o despărţire este întradevăr neplăcută. Grecii poate vor pleca, dar în Spania şi în Portugalia există o mare dorinţă politică de a rămâne în Uniune.

Reţeta pe care el o oferă este ca Franţa şi Germania să lucreze împreună pentru a stabili un „centru de control” care să monitorizeze aplicarea clară şi strictă a regulilor fiscale şi să impună sancţiuni mult mai drastice. În opinia acestuia însă, acest “centru de control” ar trebui să fie susţinut de Banca Centrală, care să ofere garanţia susţinerii prin eventuale achiziţii de obligaţiuni suverane, la nevoie.

  

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate