Isterie de pandemii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Isterie de pandemii

Ce poate fi mai devastator pentru economia mondială: virusul H1N1 în sine sau mediatizarea apocaliptică a unei pandemii? Cel mai mare risc de la o pandemie de gripă porcină se dovedeşte a nu fi însuşi virusul – mai ales cǎ, pânǎ în prezent pare relativ blând – ci aşa-numitele ,,daune colaterale’’.

 Isteria generală provocată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii care a ridicat gradul de risc al pandemiei de gripă porcină la şase (risc maxim) ar putea duce la diminuarea PIB-ului mondial cu peste 3.000 de miliarde de euro.

Gripa aviarǎ a diminuat de asemenea PIB-ul mondial cu peste cinci procente, a îngenuncheat comerţul cu carne de pasǎre şi „a trimis în ceruri” milioane de pǎsǎri de curte, pentru a preveni îmbolnǎvirea lor şi, implicit, pe cea a populaţiei.

Potrivit statististicilor, furnizate de OMS, de la sfârşitul lunii iulie, gripa porcină a ucis în întreaga lume 816 persoane (în ultimele patru luni), adică de 100 de ori mai puţin decât victimile unei gripe normale de sezon, în acelaşi interval.

Astfel, această pandemie anunţatǎ de OMS, a fǎcut mai multe victime în rândul afacerilor decât în cel al populaţiei. Singurii câştigători ai acestei pandemii sunt companiile producătoare de vaccinuri antigripale ca Roche sau GlaxoSmithKlein care au vândut medicamente antivirale în valoare de 4,3 miliarde de dolari, potrivit J.P. Morgan.

Citiţi mai multe amănunte despre acest subiect în ultimul număr al revistei Forbes, ce se află la chioşcuri, începând de luni 10 august.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar