Isărescu: În ultimii zece ani, BNR a dat statului român, sub formă de impozit pe profit, echivalentul a un miliard de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, luni, la Constanţa, că BNR a dat statului român, în ultimii zece ani, sub formă de impozit pe profit, echivalentul a un miliard de euro.

Mugur Isărescu a fost prezent, luni, la inaugurarea sediului Sucursalei Regionale Constanţa a Băncii Naţionale a României, o clădire istorică ce a fost modernizată. Evenimentul a continuat apoi cu o sesiune de alocuţiuni susţinute în aula Universităţii Maritime din Constanţa.

Isărescu a făcut o trecere în revistă a patrimoniului imobiliar al BNR, spunând că Banca Naţională a ridicat edificii monumentale, nu a acţionat ca un dezvoltator imobiliar.

"Alcătuirea patrimoniului imobiliar al BNR nu a fost un scop în sine. Banca Naţională nu a acţionat ca un dezvoltator imobiliar, a ridicat în schimb edificii monumentale. Majoritatea clădirilor pe care le-a făcut Banca Naţională sunt clădiri monumentale şi au devenit clădiri de patrimoniu pentru a susţine activitatea instituţiei şi pentru că cel puţin în tradiţia din urmă cu ceva decenii şi ceva ani monumentalitatea era un element de încredere. Peste tot veţi vedea clădiri de bancă fiind clădiri monumentale", a afirmat Isărescu.

El a spus că toate aceste clădiri nu au fost ridicate cu banii statului, ci ai băncii.

"Se spune că edificiile au fost ridicate cu banii statului sau ai acţionarilor. Lucrurile stau însă altfel. Ca orice bancă sau ca orice societate pe acţiuni, în orice epocă şi în oricare loc din lume, Banca Naţională a desfăşurat operaţiuni bancare şi a făcut profit. Din acest profit, un procent important a revenit întotdeauna statului român. Banca Naţională, chiar când a fost societate privată, a dat profituri mari statului român. Să nu uităm, Banca Naţională a finanţat cele două războaie mondiale ale României. Primul Război Mondial l-a finanţat aproape în totalitate, ca bancă privată. Apoi din acest profit, după ce s-a dat o bună parte statului român, un procentaj important a revenit întotdeauna consolidării sau clădirilor noi pe care le-a construit. Bineînţeles că şi Banca Naţională, acţionarii au primit dividendele cuvenite", a explicat guvernatorul BNR.

Isărescu a mai spus că Banca Naţională finanţează o parte din cheltuielile bugetului, iar în ultimii zece ani a dat statului român, sub formă de impozit pe profit, echivalentul a un miliard de euro. 

"Însă ce vreau să vă subliniez este faptul că toate clădirile Băncii Naţionale au fost făcute din resurse proprii, asta în condiţiile în care banca, spre deosebire de poveştile pe care le mai auziţi, nu este finanţată de la buget, dimpotrivă finanţează o parte din cheltuielile bugetului nu numai prin impozitele pe care le plătim ca orice societate comercială, dar şi prin o bună parte din impozitul pe profit. În ultimii 10 ani, ar trebui să publicăm această cifră pentru că neadevărurile circulă repede, Banca Naţională a dat statului român echivalentul, sub formă de impozit pe profit, echivalentul a un miliard de euro", a explicat Isărescu.

El a menţionat că după 1991 toate Consiliile de Administraţie ale BNR au aprobat bugetele pentru consolidări şi restaurări, spunând că multe cheltuieli au fost mari deoarece au fost refăcute multe clădiri, palatele vechi necesitând şi consolidări.

Isărescu a spus că cea mai recentă clădire restaurată a BNR este sediul de la Constanţa. Guvernatorul a precizat că aici lucrările au fost finalizate după 20 de ani, menţionând că 10-15 ani "s-au plimbat hârtii şi s-a răspuns la contestaţii".

Clădirea Sucursalei Regionale Constanţa a Băncii Naţionale a României este situată în Piaţa Ovidiu. Sucursala a funcţionat fără întrerupere în acest imobil după cel de-Al Doilea Război Mondial până în 1998, când au fost iniţiate ample lucrări de consolidare, restaurare şi modernizare, care au fost finalizate anul trecut. 

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente