Investițiile străine în firme din România continuă trendul ascendent. Ce județ a atras cele mai multe

0
0
Publicat:

Investițiile cu capital străin în România își continuă parcursul ascendent,arată specialiștii, precizând că într-o singură lună au acordat asistență pentru investiții de 103 milioane de euro.

Investițiile cu capital străin în România își continuă parcursul ascendent

Doar la nivelul lunii februarie, țara noastră a înregistrat investiții străine în capital într-un cuantum total de 103 milioane de euro, conform datelor Oficiului Național al Registrul Comerțului, analizate de Casa de Avocatură ONV LAW.

Germania este țara care ocupă primul loc la deținerea de investiții în companii din România cu cele mai mari capitaluri, în luna februarie 2023, respectiv de peste 42 milioane de euro, ca urmare a înființării de noi societăți și a unor operațiuni de majorare a capitalului social.

În primele 2 luni ale anului au fost înmatriculate 1.182 de societăți noi, cu participare străină la capitalul social.

Domeniile cele mai de interes pentru investitorii străini sunt construcțiile - infrastructura mare, domeniul farmaceutic, comerțul, transportul, segmentul automotive, proiectare inginerie electrică și mecanică.

Topul domeniilor în care sunt programate investiții în 2023

Investiții importante cu capital străin sunt anunțate în acest an în sectorul automotive, cel soluțiilor tehnice industriale (automatizare, robotizare), dar și al energiei regenerabile, potrivit datelor firmei specializate în investiții străine sau achiziții și fuziuni.

Infrastructura este un domeniu de interes pentru investitorii străini, de aceea este foarte important și ar fi în avantajul României dacă am reuși să accesăm toate fondurile disponibile prin PNRR pentru dezvoltarea economică a țării și să păstrăm piața de investiții efervescentă”, declară Mihai Voicu, partener ONV LAW, coordonator al diviziei Business Law.

În a doua lună din 2023, cele mai multe investiții străine au fost realizate în București (337), iar la nivelul țării campion a fost județul Sălaj, cu 44 de investiții, potrivit datelor ONRC.

Aici autoritățile au dezvoltat mai multe parcuri industriale, iar zona este de interes datorită poziționării spre vestul Europei, în proximitatea autostrăzii care va lega România de Ungaria și, practic, de zona Schengen, precizează specialiștii.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile