Interes major pentru prelungirea M4, între Gara de Nord și Gara Progresul: Licitația a fost prelungită

0
Publicat:

Termenul pentru depunerea ofertelor vizând prelungirea magistralei de metrou M4, între Gara de Nord și Gara Progresul, a fost majorat cu 46 de zile, ofertele putând fi depuse până la 12 august.

Licitatia pentru realizarea M4 Gara de Nord-Gara Progresul a fost prelungită

Termenul inițial stabilit pentru data de 27 iunie a.c. pentru ca operatorii economici interesați să se poată înscrie și să depună ofertele, a fost prelungit cu încă 46 de zile calendaristice.

40 de companii din România, dar și din alte state europene, s-au înscris la licitație, până acum, interesate fiind să lucreze la cea mai mare investiție de infrastructură de transport din București, la ora actuală, în valoare de 2,5 miliarde de euro, pentru a aduce metroul de la Gara de Nord la Gara Progresul, prelungind astfel traseul magistralei M4, cu încă 14 noi stații.

În aceste conditii, având în vedere importanța strategică a acestui obiectiv major de investiții pentru București și, implicit, necesitatea identificării și desemnării celor mai buni specialiști (proiectanți și constructori) în derularea acestui proiect, Sectorul 4 al Municipiului București, în calitate de lider de asociere (alături de Ministerul Transporturilor, Metrorex SA, Consiliul Județean Ilfov și Sectorul 5 al Capitalei), a luat măsura prelungirii termenului inițial de ofertare.

Potrivit noului calendar, atribuirea și semnarea contractului de executare a lucrărilor de proiectare și construire sunt preconizate pentru luna octombrie a acestui an, urmând ca, ulterior, câștigătorul/câștigătorii licitației să aibă la dispoziție un termen total de 60 de luni pentru construcția efectivă. 

Din acest interval, primele 10 luni sunt destinate primei faze de proiectare, astfel încât construcția efectivă să poată fi demarată cât mai rapid posibil. Ulterior, vor fi realizate, în paralel, pe tronsoane clar definite, atât procedurile de proiectare, cât și cele de construire. 

Salut interesul deosebit al companiilor de top care vor să vină și să lucreze alături de noi la cea mai mare investiție de infrastructură de transport din București la ora actuală. Extinderea magistralei M4 de metrou cu 12 kilometri este un proiect de o complexitate deosebită, atât din punctul de vedere al proiectării, cât și al construcției, ori tocmai de aceea, ne dorim să formăm o echipă cu cei mai buni și mai renumiți constructori în domeniu. Astfel, pentru a oferi tuturor operatorilor economici interesați oportunitatea de a se alătura acestui proiect, termenul maxim de depunere a ofertelor în cadrul licitației de achiziție publică ce se desfășoară în condiții normale în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, a fost prelungit până pe 12 august a.c..

Am demonstrat deja că avem determinarea și forța de a duce la capăt astfel de proiecte de infrastructură strategică, în condițiile în care avem deja dată în folosință stația de metrou Tudor Arghezi din prelungirea magistralei M2, drept pentru care sunt convins că vom reuși să extindem și magistrala M4”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

14 stații amenajate pe o lungime de 12 kilometri

Reamintim că traseul noii linii de metrou M4 Gara de Nord-Gara Progresul va avea un număr de 14 stații, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între stația Gara de Nord 2 și stația Gara Progresul, și care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 și 5, precum și al comunei Jilava din județul Ilfov.

Cele 14 stații ale noului traseu sunt: Gara de Nord 2 – Știrbei Vodă – Bogdan Petriceicu Hașdeu – Uranus – George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revoluției 2 – George Bacovia – Toporași – Nicolae Cajal – Luică – Giurgiului – Gara Progresul. Stațiile vor fi amenajate conform celor mai noi cerințe pentru securitate la incendiu și vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilități.  Stațiile vor avea și sisteme de protecție a călătorilor, inclusiv panouri de sticlă și uși automate la marginea peroanelor.

Finanțarea proiectului este asigurată deja din fonduri europene nerambursabile, accesate prin “Programul Transport” al Uniunii Europone, exercițiul bugetar 2021- 2027. Contractul de finanțare, în valoare de 2, 5 miliarde de euro, a fost semnat în data de 4 iunie a.c..

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă