Înmatriculările noi de vehicule pentru pasageri au crescut cu 14,2% în primul trimestru al acestui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În primul trimestru au fost înmatriculate 70.574 vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor

În primul trimestru au fost înmatriculate 70.574 vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor, în creştere cu 14,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar cu 12,5% sub nivelul din decembrie, şi 21.452 de vehicule pentru transportul mărfurilor, cu 9,6% mai multe decât în aceeaşi perioadă din 2014.

Segmentul de autoturisme a consemnat o creştere cu 14,7% la sfârşitul lunii martie, la 69.156 de înmatriculări, în timp ce monopedele şi motocicletele au avut o scădere de 8,7%, la 949 de înmatriculări, iar autobuzele şi microbuzele şi-au redus numărul de înmatriculări cu 6%, la 469, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Totodată, înmatriculările noi de autocamioane pentru transportul de mărfuri au înregistrat un avans de 6,2%, la 12.156 de înregistrări. În primele trei luni au mai fost înmatriculate 5.977 de remorci şi semiremorci, în urcare cu 15,8%, şi 3.321 de autotractoare, cu 12,1% mai multe.

Faţă de ultimul trimestru al anului trecut, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 12,5%, iar cele pentru transportul mărfurilor au crescut cu 0,6%.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul