Închirieri: cererea depăşeşte cu mult oferta. Cât vor plăti studenţii care nu au locuri în cămine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Începerea anului univesritar încinge piaţa chiriilor

Cererea pentru locuinţele de închiriat depăşeşte cu mult oferta existentă pe piaţă, în condiţiile în care prăbuşirea vânzărilor în perioada de criză a dus la o supracerere pe segmentul închirierilor, iar zeci de mii de studenţi nu au locuri în cămine, potrivit imobiliare.ro.

"Pe segmentul chiriilor asistăm la o criză de oferte, în condiţiile unei supracereri venită din prăbuşirea vânzărilor în perioada de criză.
La aceasta se adaugă, în septembrie, zeci de mii de studenţi care nu au acces la locurile din cămine.
În această perioadă, în cursul unei săptămâni, apar mai puţin de 4.000 de apartamente de închiriat cumulat în cele mai mari 5 oraşe din ţară, mult sub cerere.
Studenţii, dar şi ceilalţi chiriaşi sunt într-o cursă contracronometru, un apartament cu un preţ bun putând fi închiriat şi în câteva ore", a declarat directorul general al imobiliare.ro, Adrian Erimescu.

Bucureşti şi Timişoara, de la 150 de euro

În Bucureşti, o garsonieră nemobilată din zona Basarabia este scoasă la închiriere pentru 150 de euro pe lună, iar în Rahova-Mărgeanului cu 180 de euro pe lună, însă în acest caz locuinţa este complet mobilată. Preţurile pe segmentul apartamentelor cu două şi trei camere pornesc de la 200 de euro.

În Timişoara, în zona Complex Studenţesc, o garsonieră la casă, mobilată şi utilată poate fi închiriată cu 150 de euro pe lună.

Locuinţa are 45 de metri pătraţi utili, bucătărie şi baie proprii şi beneficiază de acces la o curte comună. În zona centrală a oraşului, în apropiere de Piaţa Operei, o locuinţă bicamerală de 42 de metri pătraţi utili este listată pe imobiliare.ro la un preţ de 200 de euro pe lună. Aceasta este complet mobilată şi utilată şi face parte dintr-o clădire istorică.

Braşov, 170-180 de euro

În Braşov, zona Uzina 2, o garsonieră nemobilată, cu centrală proprie, poate fi închiriată cu 125 de euro pe lună.

Pe segmentul apartamentelor cu două camere, pretenţiile proprietarilor încep de 170-180 de euro pe lună.

Acesta din urmă este preţul cerut pentru o locuinţă de 49 de metri pătraţi utili din zona Astra, situată la etajul doi din patru al unui bloc vechi.

În zona Blumana, un apartament cu trei camere, la casă, poate fi închiriat cu 200 de euro pe lună, pentru o suprafaţă de 45 de metri pătraţi utili.

Cluj-Napoca: 250 de euro pe trei camere

În cartierul Mărăşti din Cluj-Napoca o locuinţă monocamerală, situată la etajul unu din patru, este disponibilă spre închiriere cu 150 de euro pe lună; aceasta are 21 de metri pătraţi utili şi este complet mobilată şi utilată.

În zona Baciu, un apartament cu două camere, nemobilat, are un preţ cerut de 200 de euro pe lună, în timp ce în zona Grigorescu, proprietarul unui apartament cu trei camere, de 70 de metri pătraţi utili, solicită 250 de euro pe lună.

Iaşi: 130-150 de euro

În Iaşi, în zona Nicolina, o garsonieră nemobilată poate fi închiriată cu 130 de euro pe lună. În zona Gară, un apartament cu două camere, mobilat şi utilat, are un preţ cerut de 150 de euro pe lună.

Mai multe pentru tine:
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG