Început de an dezastruos: bursele de la Shanghai şi Shenzen se prăbuşesc. China opreşte tranzacţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Circa 80% din tranzacţiile efectuate pe bursele din China sunt făcute de către oameni obişnuiţi, nu de către instituţii, bănci şi fonduri de investiţii

China a oprit luni tranzacţionarea acţiunilor pe bursele de la Shanghai şi Shenzen, prin activarea unui mecanism de protecţie împotriva volatilităţii, după ce acţiunile companiilor cotate pe acestea au scăzut în medie cu 7%, potrivit Bloomberg.

Numit „circuit breaker“, mecanismul a oprit tranzacţiile la ora 1:34 PM, după ce indicele CSI 300 a scăzut cu 7%. Anterior, mecanismul de suspendare a tranzacţiilor a intrat în funcţiune şi la pragul de 5% scădere, oprind tranzacţiile pentru 15 minute, dar nu a reuşit să stopeze scăderea.

Prăbuşirea burselor chinezeşti vine după ce în această dimineaţă au fost publicate date privind activitatea în industria manufacturieră. Mai exact, indicele PMI pentru luna decembrie a arătat o scădere pentru a noua lună consecutivă, aceasta fiind mult mai mare decât se aşteptau investitorii.

„Este un start destul de dramatic pentru tranzacţiile din acest an“, a declarat Khiem Do, directorul din Hong Kong al Baring Asset Management, companie care are sub cheie active în valoare de 45 de miliarde de dolari. El spune că este posibil ca unii investitori să îşi lichideze poziţiile la momentul în care tranzacţiile erau puţine şi mici, ceea ce ar fi putut exacerba mişcările pieţei.

Spre deosebire de bursele occidentale, dominate de fonduri de investiţii, bănci şi instituţii, aproximativ 80% dintre tranzacţiile efectuate pe bursele din China sunt făcute de oameni obişnuiţi, persoane fizice.

Indicele Shanghai Composite a scăzut cu 6,85% în timp ce indicele Shenzhen Composite a înregistrat un declin de 8,2%. Ca urmare, scăderile s-au extins şi la bursele din regiune din cauza legăturilor comerciale extinse. Astfel, indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong era pe minus cu 2,3%, iar indicele Nikkei al Bursei de la Tokyo avea o scădere de 3,06%.

Investitorii din China au fost afectaţi în vara anului trecut de scăderi colosale ale burselor, care au şters 5 trilioane de dolari din valoarea acţiunilor de la mijlocul lunii iunie până în august, când autorităţile de la Beijing au reuşit să calmeze situaţia prin măsuri speciale şi injecţii de bani.

Investitorii de pe burse mai sunt îngrijoraţi şi de faptul că va expira o dispoziţie care interzicea marilor acţionari să îşi vândă din titluri. Comisia pentru Reglementarea Valorilor Mobiliare din China a dispus în data de 8 iulie ca acţionarii cu peste 5% din titluri să nu nu mai aibă dreptul de a-şi vinde din acţiuni, alături de managerii şi directorii companiilor listate. Potrivit Goldman Sachs, măsura ar fi blocat tranzacţionarea unor acţiuni în valoare de 185 de miliarde de dolari. Cum interdicţia este pe cale de a expira, micii acţionari sunt îngrijoraţi că marile holdinguri vor vinde din pachetele controlate, astfel că s-au grăbit să îşi lichideze deţinerile pentru a nu fi surprinşi.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”