Inaugurare „de faţadă“ a lucrărilor la drumul expres Craiova – Piteşti. Utilajele au fost mutate după plecarea lui Dragnea. Ce spune CNAIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la tronsonul 2 al drumului expres Craiova – Piteşti au fost inaugurate miercuri cu mare fast în prezenţa liderului social-democrat Liviu Dragnea şi a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc.

Imediat după plecarea celor doi utilajele au fost mutate la o altă tăiere de panglică, după cum susţin, cu dovezi, cei de la USR Dolj.

„Colegul nostru Manuel Bortoi a filmat demontarea „decorului” după inaugurarea drumului expres Craiova Piteşti. Utilajele sunt transportate către o altă tăiere de panglică”, se arată pe pagina de Facebook a USR.

Deschiderea oficială a lucrărilor a avut loc miercuri, în jurul orei 14,00, în prezenţa preşedintelui PSD Liviu Dragnea şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Lucrările nu pot începe la primul tronson întrucât studiul de fezabilitate care s-a făcut în 2007 şi a costat aproape 13 milioane de euro, fără TVA, trebuie obligatoriu modificat. Guvernul a aprobat realizarea unor exproprieri parţiale pentru acest tronson şi alocarea a 3.882.000 lei, dar trebuie realizat şi un alt proiect pentru restul suprafeţelor de teren care trebuie expropriate ca umare a modificării traseului.

Ulterior publicării articolelor pe tema mutării utilajelor, Compania de Drumuri (CNAIR) a ţinut să facă o serie de precizări pe pagina sa oficială de Facebook.

„Lucrările pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti continuă !

Muncitorii şi utilajele constructorului italian Tirrena Scavi continuă lucrările începute ieri pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova- Piteşti. 

În acest moment 15 utilaje acţionează pentru decopertarea traseului şi amenajarea drumurilor tehnologice destinate accesului în şantier.

Ne exprimăm regretul că există în continuare persoane care manipulează opinia publică şi încearcă să folosească imagini trunchiate pentru a induce ideea că antreprenorii nu lucrează pe şantierele deschise oficial.

Acelaşi tip de manipulare a fost folosit şi în luna martie când aşa zişi pasionaţi de infrastructură au prezentat o imagine trunchiată a şantierului Variantei Ocolitoare a Municipiului Bacău prin care încercau să inducă ideea ca au fost încetate activităţile la primul segment de autostradă din Moldova.

Facem apel la cei care apelează la astfel tehnici de manipulare să nu mai încerce să inducă în eroare opinia publică, în scopuri care nu au legătură cu eforturile de dezvoltare reală a infrastructurii din Romania.

De asemenea, îi sfătuim să ţină cont de faptul că la ora actuală tehnologia şi capacităţile moderne de propagare a informaţiei permit cu uşurinţă demontarea neadevărurilor”.

Lucrările la cel de-al doilea tronson urmau să fie demarate miercuri, 22 mai 2019, de Asocierea de firme româneşti SA&PE Construct SRL - SC Spedition UMB SRL - SC Tehnostrade SRL - SC Consitrans SRL, iar valoarea contractului se ridică pentru cele două loturi la 1453,63 milioane lei. Constructorii români vor face tronsonul care trece prin localităţile Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina şi Valea Mare.

Aflat la Craiova, marţi seara, pentru a-şi lansa volumul "EU.RO-Un dialog deschis despre Europa", preşedintele Klaus Iohannis a vorbit şi despre inaugurarea drumului expres Craiova - Piteşti. "Nu a venit nimeni să-mi spună de ce în Oltenia se inaugurează a zecea oară, mâine (miercuri - n.r.), drumul expres spre Piteşti. Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs",  a spus şeful statului. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă