În ce stadiu se află proiectul autostăzii Sibiu-Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al CNAIR, Mariana Ioniţă, a anunţat, luni, că a solicitat să fie depusă documentaţia la Ministerul Transporturilor în vederea obţinerii autorizaţiei de construire în cazul proiectului autostăzii Sibiu-Piteşti.

Proiectul are o lungime de 122,11 km, fiind divizat în 5 secţiuni care traversează 3 judeţe: Sibiu, Vâlcea şi Argeş. Contractul de proiectare si execuţie pentru lotul 1 (km 0 – km 13), cu o valoare de 612,7 milioane lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie 2019, între CNAIR şi Porr Construct.

Durata contractului este de 108 luni, din care 12 luni perioada de proiectare, 36 de luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie. Au fost finalizate studiile topografice, geotehnice, arheologice şi hidrologice. De asemenea, au fost finalizate lucrările de asanare şi deminare astfel încât, în prezent, se lucrează la drumurile tehnologice şi la platformele pentru foraje piloţi.

În data de 27 februarie, a fost avizat proiectul tehnic urmând ca antreprenorul să depună documentaţia  necesară obţinerii autorizaţiei de construire.

“Deoarece  proiectul Sibiu – Piteşti este esenţial atât pentru dezvolatarea  economiei româneşti, cât şi pentru cetăţeni, am solicitat tuturor celor implicaţi în acest proiect un calendar precis cu sarcini, acţiuni şi termene care să se respecte pentru fiecare lot în parte. Am făcut deja primul pas, am solicitat ca astăzi să fie depusă documentaţia la Ministerul Transporturilor în vederea obţinerii Autorizaţiei de Construire. Voi urmări cu atenţie acest calendar, cu menţiunea că sarcinile de serviciu trebuie realizate şi asumate. Vreau să văd implicare şi nu mai accept scuze pentru lipsa de acţiune”. În acest sens am solicitat ca până cel târziu luni, 9 martie 2020, să avem această problemă rezolvată”, a declarat Mariana Ioniţă.

În prezent se află în curs de evaluare cele 5 oferte depuse pentru contractul de supervizare.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute