În ce pot investi 100.000 de euro?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe timp de criză, orice investiţie pare riscantă. Cu toate acestea, pentru cei care dispun de lichidităţi, a ţine banii la păstrare iese din discuţie. Cum am putea folosi un buget de 100.000 de euro este o întrebare la care se mai poate găsi, totuşi, un răspuns.

O abordare agresivă, esenţială în real estate

Ilias Papageorgiadis CEO More International Invest




„De vreme ce băncile nu mai acordă împrumuturi în momentul de faţă şi nu mă aştept ca situaţia să revină la normal înainte de Paşte, dacă aş vrea să investesc 100.000 de euro, aş fi foarte agresiv. Prioritatea mea ar fi piaţa imobiliară.

Dacă aş avea nevoie de o locuinţă, aş lua în vizor o anumită zonă şi aş căuta acolo toate apartamentele cu valori cuprinse între 140.000 şi 170.000 de euro. Apoi aş începe negocierile, căutând proprietarul (sau developerul) care este dispus să încheie o tranzacţie off-market (în afara preţului pieţei) cu 100.000 de euro, bani GHEAŢĂ.

Credeţi-mă, aţi fi surprinşi de rezultate. Important de ţinut minte este însă că, în cazul unei tranzacţii off-market, întreaga abordare ar trebui să fie extrem de discretă.

Dacă nu aş avea nevoie de o locuinţă, m-aş îndrepta către achiziţionarea unui teren. În mod ideal, acesta ar trebui să fie localizat în apropiere de Bucureşti, la care aş căuta să găsesc un discount de minimum 50% (preţurile reale trebuie atent verificate!) şi să aibă cât mai multe utilităţi.

Încă o dată, aş căuta numai acei oameni care vor cu adevărat să vândă şi aş ţine seama de faptul că cea mai bună investiţie este cea care răspunde la întrebarea: „Dacă eu cumpăr această proprietate la un anumit preţ acum, de ce ar veni cineva mâine ca să plătească preţul mai mare pe care îl cer?”.

În general vorbind, vă rog să fiţi foarte atenţi în această perioadă şi încercaţi să vă menţineţi aproape de regulile fundamentale ale economiei, reguli care au fost aproape uitate în anii trecuţi de către majoritatea investitorilor, fapt pentru care unii dintre ei vor avea de suferit.”

Depozite în lei, randament de 12%

Diana Ţăruş coordonator analişti Finzoom
                                                                                                                    

        
“Înainte de a lua o decizie cu privire la economisirea sau investirea unei sume,  persoana în cauză trebuie să ia în calcul patru elemente fundamentale. Acestea sunt: cunoştintele sale financiare, timpul pe care-l poate aloca evaluării şi administrării investiţiei, durata economisirii şi toleranţa la risc. În funcţie de acestea va putea alege produsul care i se potriveşte.

Produsele de economisire (depozite la termen, conturi de economii, certificate de depozit) nu necesită cunoştinţe financiare, comportă un risc foarte redus şi nu consumă timp pentru administrarea lor.

 Fondurile deschise de investiţii comportă anumite riscuri, necesită nişte cunoştinţe financiare de bază şi consumă un timp redus pentru evaluare şi administrare (maximum o oră pe săptămână). Investiţiile bursiere prin SSIF (Societate de Servicii de Investiţii Financiare) necesită cunoştinte financiare cel puţin de bază şi consumă timp pentru evaluare, administrare şi acumulare de cunoştinte noi (aproximativ 4 ore pe zi)”. În cazul lipsei de timp, se poate opta pentru deschiderea unui cont discreţionar la SSIF, iar un broker va face investiţiile.

“Pentru consumatorul obişnuit, metoda de câştig recomandată o reprezintă produsele bancare. Dintre acestea, depozitele la termen sunt cele mai avantajoase”. Ca exemplu, vom lua un depozit în euro la 12 luni, cu capitalizarea dobânzii. Randamentul (dobânda) este de 6,55%, iar câştigul pentru 100.000 de euro (după scăderea impozitului pe profit de 16%) este de 5.502 euro. În cazul unui depozit în RON, suma de 366.450 RON, echivalentă a 100.000 de euro, generează un câştig net de 37.861 RON (10.331 euro), la o dobândă de 12,30%. 

Imobiliarul, câştiguri pe termen lung

Raluca Dobreanalist financiar Ipoteci Direct


 “Într-adevăr, poţi plasa banii aceştia într-un depozit bancar la termen. Este o mişcare destul de sigură, prin care aperi economiile de devalorizare şi realizezi mici câştiguri. Este o perioadă în care băncile încearcă să atragă mai mulţi clienţi pe segmentul depozitelor, astfel încât au oferte foarte tentante, cu dobânzi care au ajuns până la 12%”.

O a doua variantă este cumpărarea unor acţiuni la bursă. “Este adevărat că în ultima perioadă bursa a cunoscut nu numai deprecieri, dar şi reveniri însemnate, dând speranţe oarecum jucătorilor.

Însă este prematur să spunem că de aici ar putea veni unele creşteri mai consistente în contextul în care se anticipează ca datele financiare ale României care urmează să curgă în următoarea perioadă să nu fie tocmai bune, iar indicii să reacţioneze în consecinţă.

Traversăm o perioadă în care, dacă deţii acţiuni pe bursă, este indicat să nu vinzi, iar, dacă ai lichidităţi, să cumperi. Pentru cineva care se gândeşte ca în perioada următoare să intre pe bursă, eu îi recomand să se gândească foarte bine înainte de a face acest lucru, eventual să facă plasamente mici pe termen scurt, nicidecum 100.000 de euro”.

În cele din urmă, “este destul de delicată decizia de a investi pe piaţa imobiliară acum. Pentru că din cauza scumpirii peste aşteptări a costului creditării şi dată fiind amorţeala pieţei imobiliare, în perioada imediat următoare preţurile caselor şi terenurilor vor scădea şi mai mult.

Este posibil ca, în doi ani de acum încolo, să reînceapă trendul crescător al preţurilor imobilelor, însă, în acest punct, întrebarea se pune dacă urmăreşti să câştigi imediat sau pe termen lung. Câştiguri imediate nu mai poţi să faci acum pe imobiliare, dar, pe termen lung, da”.