Împrumuturi de 10 milioane de euro pentru IMM-urile din sectoarele culturale şi creative

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de IMM-uri din sectoarele culturale şi creative au la dispoziţie posibilitatea de a contracta împrumuturi de 10 milioane de euro, în contextul în care accesul la finanţare este adesea limitat pentru companiile din aceste domenii.

Acestea vor fi acordate prin intermediul primul acord de garantare din România semnat de Fondul European de Investiţii şi Libra Internet Bank, susţinut de noul Mecanism de Garantare pentru Sectoarele Culturale şi Creative din cadrul programului Europa Creativă al Uniunii Europene.

Sprijinul Uniunii Europene va permite ca Libra Internet Bank să se concentreze asupra unui nou sector şi să dezvolte un nou produs de finanţare pentru a susţine un portofoliu de 45 de milioane lei (aproximativ 10 milioane euro) de împrumuturi către companii în următorii doi ani. Este de aşteptat ca peste 200 de întreprinderi mici şi mijlocii din sectoarele culturale şi creative (inclusiv publicarea de carţi; jocuri video; artele spectacolului, creaţie artistică) să acceseze acest nou program. Acesta este al treilea acord semnat în cadrul Facilitǎţii de Garantare pentru Sectoarele Culturale şi Creative, dupǎ cele semnate în luna ianuarie în Spania şi Franţa.

Gunnar Mai,  Head of EU Guarantee Facilities, a declarat: „Sunt încântat că semnăm primul acord de Garantare din România pentru Sectoarele Culturale şi Creative, cu partenerul nostru de lungă durată, Libra Internet Bank. Accesul la finanţare este adesea limitat pentru companiile din sectoarele culturale şi creative şi acest nou acord îi va permite instituţiei Libra Internet Bank să înceapă să finanţeze un nou sector”.

Andrus Ansip, vicepreşedintele european responsabil cu Piaţa unicǎ digitalǎ şi Tibor Navracsics, comisarul european pentru educaţie, culturǎ, tineret şi sport au declarat: „Acordul de astăzi este o veste excelentǎ pentru IMM-urile din România care îşi desfăşoară activitatea în toate sectoarele creative, de la festivaluri şi design pânǎ la literaturǎ şi meşteşuguri. Mai mult de 200 de companii vor beneficia de sprijinul facilitǎţii noastre de garantare. Acesta este un instrument foarte bun pentru a acoperi deficitul de finanţare pentru aceste sectoare, contribuind la sprijinirea culturii Europei, diversă şi bogată. Se dovedeşte, astfel, că programul-cadru Europa Creativă al Comisiei Europene poate dispune în mod eficient de modalităţi inovatoare pentru a susţine cultura şi sectoarele creative şi pentru a facilta dezvoltarea parteneriatelor în toată Europa”.

Sectoarele creative si culturale reprezintă mai mult de 7 milioane de locuri de muncă din Uniunea Europeană şi 4,2% din PIB-ul UE. Accesul la finanţare poate fi dificil de obţinut pentru societăţile care activează în aceste sectoare, mai ales din cauza naturii intangibile a activelor şi a garanţiilor pe care le deţin, a mărimii limitate a pieţei, a nesiguranţei privitoare la cerere şi a lipsei de experienţă a intermediarilor financiari în ceea ce priveşte elementele specifice ale sectorului.  

Noul Mecanism de Garantare pentru Sectoarele Culturale şi Creative include activităţi de dezvoltare a capacităţilor pentru intermediarii financiari, astfel încât aceştia să beneficieze de expetiza necesară în ceea ce priveşte caracteristicile cheie ale acestor sectoare (de exemplu: modelele de afaceri specifice şi evaluarea riscului de credit). Acest tip de expertizǎ va fi oferit de furnizori de dezvoltare a capacităţii selectaţi de FEI (de exemplu, societăţi de consultanţă specializate în modul de funcţionare a sectoarelor culturale si creative) după o cerere de ofertă deschisă. Această susţinere va fi gratuită pentru intermediarii financiari.  

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie