Hoţii noştri cei de toate zilele

Jalnică prestaţia Monicăi Iacob-Ridzi! Un ministru prins cu ocaua mică (felicitări, „Gazeta Sporturilor”!) trebuie să părăsească urgent funcţia, altfel riscă să se transforme într-un măscărici naţional.

Nu-i place doamnei Ridzi că a ajuns subiect de scheci şi personaj de refren? Nu se simte bine cocoţată pe prima pagină a ziarelor şi în prime-time-ul televiziunilor? Atunci, nu trebuia să-şi bată joc de sute de mii de euro! Iar dacă a făcut-o, să-şi ia tălpăşiţa de la minister! Atenţie, însă: demisia nu trebuie s-o pună la adăpost de o eventuală răspundere penală. Mai e un prejudiciu de recuperat, mai e un Cod Penal de aplicat...

Ţopârlănia de a face praf banul public e dublată de o altă ţopârlănie: cea de a te agăţa de funcţie. Iar aici e şi un calcul politic falimentar. Mai devreme sau mai târziu, duduia va fi dată de-a berbeleacul din fruntea ministerului. Mai devreme înseamnă mai puţin tam-tam, mai târziu înseamnă mai mult tam-tam. Căci în astfel de situaţii, zgomotul civic e direct proporţional cu grosimea obrazului celui prins cu cioara vopsită.

Monica Iacob-Ridzi e ultima înscrisă pe lista demnitarilor convinşi că banii pe care-i administrează sunt moştenire de familie, cadou de botez sau zestre de nuntă. Tragedia e că duduia, la 32 de ani, gândeşte exact ca pungaşii bătrâni ai diverselor guverne. Prăduieşte cu tupeu şi se apără sălbatic. Când se simte încolţită, scoate ghearele, îşi ascute colţii, zgârie, muşcă. Tactică de politician care are sub şa un cal alb, iar la chimir - prada ultimului jaf.

Doamna Ridzi pare sincer nedumerită: de ce o campanie mediatică atât de virulentă când la mijloc e un mizilic de câteva sute de mii de euro? Şi asta, în ţara tunurilor de sute de milioane... Chiar aşa, nu mai avem simţul măsurii? De altfel, tânăra speranţă a PDL s-a şi exprimat în sensul ăsta, dând de înţeles că alţi miniştri - eheeei, las’ că se ştiu ei! - prăduiesc de zece ori mai mult şi nu-i deranjează nimeni.

Dacă mai punem la socoteală şi noul scut făcut de PSD-PNL-UDMR în jurul imunităţii lui Adrian Năstase, închidem cercul unei clase politice tot mai greu de suportat. Sentimentul cu adevărat îngrozitor este că toţi sunt la fel, în vecii vecilor, amin.