Hidroelectrica și MASDAR continuă parteneriatul privind proiectele fotovoltaice şi de stocare a energiei

0
Publicat:

Hidroelectrica și MASDAR continuă parteneriatul început în martie 2023 privind proiectele fotovoltaice terestre şi flotante şi pentru implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii.

Hidroelectrica și MASDAR vor realiza proiecte fotovoltaice şi de stocare a energiei în baterii

Anunțul a fost făcut joi de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în urma întâlnirii cu CEO-ului companiei MASDAR, Mohamed Jameel Al Ramahi, şi a Ambasadorului Emiratelor Arabe Unite în România, E.S. Sultan Mohamed Majed Alali.

O primă investiţie avută în vedere este un proiect pilot de montare a panourilor fotovoltaice plutitoare pe şapte lacuri de acumulare de pe râul Olt. De asemenea, există potenţialul ca cele două companii să urmărească oportunităţi noi şi în alte tehnologii, precum generarea din surse eoliene terestre sau pe mare, atât în România cât şi peste graniţe. Ţinta companiei pe care Hidroelectrica şi MASDAR o vor forma este o capacitate de minim 2000 MW în următorii trei ani", a transmis ministrul Energiei.

De asemenea, Burduja a menţionat că unul dintre cele mai importante parteneriate pentru Ministerul Energiei este cel dintre Hidroelectrica şi MASDAR, această companie fiind unul dintre „pionerii globali în investiţii şi dezvoltarea proiectelor de energie", având în operare şi dezvoltare capacităţi de peste 15.000 MW putere instalată.

Acest parteneriat strategic este o dovadă în plus că Hidroelectrica este o companie matură, internaţională, cu planuri de dezvoltare în noi linii de afaceri. Mai mult, este un exemplu concret al relaţiei speciale dintre România şi Emiratele Arabe Unite, care sunt angajate în promovarea sustenabilităţii şi a diversificării surselor de energie", a adăugat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Amintim că, în perioada 17 - 19 aprilie 2024, o delegație a Hidroelectrica a participat la vizita de lucru în Emiratele Arabe Unite. În contextul acestei vizite, Hidroelectrica și Masdar au agreat să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată astfel încât acesta să includă realizarea de proiecte solare fotovoltaice on-shore și flotante, precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusivitate tehnologică, pentru o perioadă de 3 ani.

Anterior, în martie 2023, Hidroelectrica a semnat un acord cu Masdar pentru dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei regenerabile în România. Controlat de Abu Dhabi National Oil Company, Abu Dhabi National Energy Company PJSC (TAQA) și Mubadala Investment Company, Masdar este unul dintre liderii mondiali în dezvoltarea și investițiile în proiecte de energie regenerabilă. Compania a investit peste 20 de miliarde de dolari în capacități regenerabile la nivel global, cu o putere instalată de aproape 15.000 MW, în operare și în dezvoltare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă