Heinzmann, Tarom: „Noi trebuie să facem compania puţin mai sexy pentru ca lumea să ne placă mai mult“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Christian Edouard Heinzmann, directorul general al operatorului aerian de stat Tarom, este cetăţean belgian cu o experienţă de peste 25 de ani în industria aviatică,

Tarom nu este foarte atractivă în prezent pentru investitori din perspectiva achiziţiei de acţiuni, din cauza pierderilor, a declarat astăzi Christian Edouard Heinzmann, directorul general al companiei de transport aerian.

"Pentru moment, scuze pentru cuvânt, nu suntem foarte sexy. Compania nu este atractivă din cauza pierderilor. Noi trebuie să facem compania puţin mai sexy pentru ca lumea să ne placă mai mult", a afirmat Heinzmann, potrivit Mediafax.

El a precizat că au avut loc câteva întâlniri cu reprezentanţii casei de brokeraj Swiss Capital, mandataţi să găsească investitori interesaţi pentru preluarea a 20% din capitalul Tarom, dar nu are alte informaţii.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat la finele lunii ianuarie, că în cazul Tarom este în derulare elaborarea strategiei de privatizare şi statul ar putea ceda un pachet de peste 20% din acţiuni.

Heinzmann a fost numit manager privat al Tarom în noiembrie 2012 după ce austriacul Heinrich Vystoupil a renunţat la funcţie la doar o săptămână de la numire.  

Heinzmann este cetăţean belgian cu o experienţă de peste 25 de ani în industria aviatică, a semnat un contract pe patru ani cu Tarom şi ocupă funcţia de chief executive officer and accountable manager.

Belgianul a avut astăzi prima întâlnire cu presa, la aproape trei luni de la preluarea mandatului. El a spus că lucrează "şapte zile pe săptămână", scopul fiind supravieţuirea Tarom.

"Este atât de multă birocraţie în această companie! Trebuie să semnăm mii de documente şi avem această problemă cu necunoaşterea limbii", a spus Heinzmann, potrivit Mediafax. 

Heinzmann a precizat că primul plan de management a fost respins de boardul companiei, fiind prea complicat, iar varianta revizuită va fi propusă la finele săptămânii viitoare.

"Dacă îl resping din nou vinerea viitoare va trebui să merg acasă", a spus el.

Planul vizează revizuirea tuturor operaţiunilor companiei, eficientizarea acestora şi creşterea încasărilor, în condiţiile în care vânzările şi activitatea de management a fost deficitară în ultimii ani.

Şeful Tarom a afirmat că în prezent au loc renegocieri cu toţi furnizorii companiei, în număr de 30-40, unele contracte fiind "şocante".

Potrivit sursei citate, toate rutele companiei sunt puţin profitabile în prezent, cea mai importantă fiind cursa de Bruxelles. Compania intenţionează să să introducă o cursă spre Praga şi să crească numărul curselor din Iaşi.

Heinzmann nu a furnizat rezultatele financiare ale Tarom din 2012, dar a precizat că speră ca operatorul aerian să devină profitabil înainte de 2016. Tarom nu a mai obţinut profit din anul 2007, iar pierderile înregistrate în intervalul 2008-2011 totalizează 830 de milioane de lei.

Ce salarii au şefii privaţi ai Tarom

Directorul general a precizat că administratorii companiei au o remuneraţie lunară de 1.500 euro, la care se adaugă 500 euro pentru calitatea de membru într-unul din comitetele de lucru. Un membru CA poate face parte din maxim trei comitete. Heinzmann câştigă lunar 10.000 de euro pentru funcţia de director general.

Întrebat dacă vor exista disponibilizări la nivelul companiei, care are peste 2.000 de angajaţi, Heinzmann a evitat să avanseze o cifră sau un număr optim de salariaţi, precizând că vor fi disponibilizări în cazul în care există "abuzuri", dar şi că productivitatea în cazul Tarom este una scăzută.

Cea mai mare problemă identificată de Heinzmann de la preluarea mandatului este birocraţia şi lipsa de flexibilitate, el precizând că durează câteva zile de la luarea unei decizii până la implementarea ei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO