Guvernul va acorda ajutoare de stat pentru realizarea de telenovele şi seriale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a decis să introducă şi telenovele, serialele de televiziune şi sitcomurile pe lista producţiilor care vor putea fi finanţate prin schema de ajutor de stat pentru industria cinematografică, potrivit unui proiect publicat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.

Documentul are ca scop completarea categoriilor de producţiilor de filme eligibile să primească ajutoare de stat respectiv pentru: filme de ficţiune de scurt, mediu şi lung metraj, miniserii sau seriale de televiziune, filme destinate distribuţiei direct pe suport video sau internet sau orice alt tip de suport, documentare artistice, filme de animaţie.

Ce se va mai finanţa                     

- mini-serie de televiziune – opera audiovizuală destinată a fi difuzată prin satelit, cablu sau internet care înfăţişează fapte de viaţă 3 sau spune o poveste într-un număr de maxim 8 episoade, fiecare episod având o durată de maxim 60 de minute;

- serial de televiziune – opera audiovizuală, alta decât sitcomul şi telenovela care nu sunt considerate produs cultural, destinată a fi difuzata prin satelit, cablu sau internet pe parcursul mai multor sezoane. Un sezon va conţine între 8 şi 13 episoade, fiecare episod având o durată de maxim 45 de minute;

- sitcom - operă audiovizuală realizată în proporţie de 80% într-un platou de filmare în faţa unei audienţe live sau înregistrate şi a unor decoruri limitate ca număr, multicameră (filmare simultană cu maximum 3 camere), cu o durată de cel mult 30 de minute, al cărei scenariu nu are fir epic ce se dezvoltă pe mai multe episoade, scenariu ce înfăţişează situaţii comice ale unor personaje cu tipare predefinite neevolutive şi pentru care producţia unui episod nu necesită mai mult de 2 zile de filmare;

- telenovelă - operă audiovizuală destinată a fi difuzată pe un canal de televiziune cu o frecvenţă zilnică, de cel puţin 3 ori pe săptămână, cu o durată de cel mult 60 de minute, care înfăţişează fapte de viaţă şi relaţiile sufleteşti ale unui număr mare de personaje, în mod esenţial melodramatic, al cărei scenariu prezintă un fir epic continuu, fără finalitate, care se desfăşoară pe parcursul mai multor episoade (minimum 80). Un sezon va conţine până la 20 de episoade şi distanţa dintre începutul unui sezon şi începutul următorului să fie de minimum 12 luni.

Mai mult, proiectul prevede că bugetul anual al schemei, de 233 milioane lei (aproximativ 50 milioane euro) nu va mai fi unul maxim, ci unul mediu.

De asemenea, proiectul simplifică obligaţiile producătorului, impunându-i acestuia ca minimum 20% din bugetul total al proiectului să se realizeze pe teritoriul României. Înainte, legislaţia prevedea ca valoarea cheltuielilor care fac obiectul acestei obligaţii de teritorializare să nu depăşească 80% din bugetul total al producţiei. De asemenea, beneficiarii trebuiau să cheltuiască până la 160% din ajutorul acordat producţiei pe teritoriul României.

Cum a decurs programul în 2018

În prima sesiune de derulare a schemei de ajutor de stat au fost înregistrate la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi la Comisia de Film din România un număr de 41 de proiecte cinematografice, cu o valoare a sumei solicitate de 209,4 milioane lei.

Comisia de Film a aprobat un număr de 19 proiecte cu o valoare totală a finanţării de 147,3 milioane lei. Pentru acestea, în concordanţă cu creditele de angajamente existente, s-au emis 19 Certificate de solicitant şi s-au semnat tot atâtea acorduri de finanţare. Au rămas în analiză 16 proiecte care au fost transferate în sesiunea 2019.

Pe parcursul derulării s-au semnalat câteva neclarităţi referitoare la categoriile de proiecte eligibile, la activităţile ce pot fi desfăşurate de producători înainte de semnarea acordului de finanţare precum şi la posibilitatea ca bugetele anuale neutilizate să poată fi transferate în anii următori, în limita bugetului maxim al schemei.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG