Guvernul face joc dublu cu Ordonanţa creditelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a trecut prin Senat Ordonanţa 50/2010, valabilă şi pentru creditele vechi, guvernanţii „s-au sucit“ şi promit FMI că aceasta nu se va aplica retroactiv. Senatorul Iulian Urban spune că modificarea Ordonanţei nu va trece de Senat, chiar dacă acest lucru a fost asumat de Guvern în scrisoare către Fondul Monetar Internaţional.

Deşi au mai rămas doar 10 zile până când toate cele opt milioane de contracte de credit vor trebui modificate, în baza Ordonanţei 50/2010 privind creditele pentru consumatori, haosul continuă. Senatul a aprobat miercuri legea de adoptare a actului normativ, valabil şi în cazul creditelor vechi.

În aceeaşi zi, Guvernul a aprobat scrisoarea suplimentară la acordul cu FMI prin care îşi asumă angajamentul de a modifica Ordonanţa, astfel încât să fie asigurată legislaţia europeană, în special în ceea ce priveşte non-retroactivitatea. Mai exact, guvernanţii una spun, alta vor să facă.

Senatorul Iulian Urban spune că o modificare a Ordonanţei creditelor nu va avea susţinere în Senat. „Dacă Guvernul vine cu un alt act normativ care să prevadă ca Ordonanţa 50 nu se aplică şi pentru creditele în derulare, nu o să aibă o surpriză plăcută. Ei pot să-şi asume orice, asta nu înseamnă că va trece de Senat", a declarat pentru „Adevărul" Iulian Urban.

Citiţi şi: Ce contracte trebuie să semneze românii la bănci

În plus, surse guvernamentale susţin că Guvernul îşi va asuma în Parlament doar angajamentul de a analiza Ordonanţa, şi nu de a o revizui, potrivit Mediafax. Mai exact, acest fapt va fi indicat în traducerea oficială în română a scrisorii.

Bancheri şi clienţi nemulţumiţi

Aplicarea noului act normativ a stârnit dispute la nivelul sistemului bancar, atât din cauza nemulţumirilor bancherilor şi clienţilor, cât şi a anumitor puncte neclare din legislaţie.

Una dintre problemele ridicate insistent de bancheri o reprezintă modul de calcul al ratelor la creditele cu dobânzi variabile, care potrivit OUG 50 trebuie să aibă ca referinţă exclusiv indicii EURIBOR/LIBOR/ROBOR la care se adaugă o marjă fixă, care nu poate fi modificată faţă de contractul iniţial.

Protecţia Consumatorilor a anunţat însă că marja poate fi modificată, însă numai cu acordul clientului. Asociaţia Română a Băncilor susţine modificarea unor prevederi din Ordonanţă şi a hotărât să angajeze o casă de avocatură în vederea obţinerii unei opinii juridice.

De cealaltă parte, tot mai mulţi clienţi nemulţumiţi de clauzele abuzive din contractele de credit, dar şi de noile prevederi legislative, s-au organizat în grupuri şi au solicitat avocaţilor sprijin pentru a-i susţine în procesele împotriva băncilor. 

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă