Guvernul discută amânarea plăţii ratelor cu 9 luni. Cine va beneficia de amânare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul s-a reunitjoi în şedinţă pentru a discuta, printre altele şi despre suspendarea cu maximum 9 luni a plăţii ratelor de către persoanele fizice şi juridice către bănci.

Ordonanţa este aşa cum am prezentat-o. Vizează persoane fizice şi persoane juridice, persoane fizice autorizate (PFA), Întreprinderi individuale”, a spus ministrul Finanţelor, precizând că termenul maximm de suspendare a plăţilor este de maximum 9 luni.

Premierul Ludovic Orban a spus însă că vrea să se asigure că de această suspendare a plăţii ratelor vor beneficia şi transportatorii.

„Insist să fie prevăzute şi contractele de leasing pentru că sunt foarte multe companii din transporturi cu dificultate şi au mare nevoie de această facilitate”, a spus Orban.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat miercuri la Realitatea TV că va propune o ordonanţă prin care plata ratelor la creditele bancare să poată fi făcută pentru maximum 9 luni la cererea clienţilor.

„Am discutat cine să aibă acces la această amânare. Am decis să aibă toată lumea, să nu facem discriminare. Cererea va fi făcută prin telefon şi apoi confirmată printr-un mail. Vom vedea care este varianta finală.

Nu am uitat de persoanele cu credite la bănci, vor fi si persoane fizice şi juridice.

Ne gândim şi cum o să susţinem financiar. Nu vrem să existe o povară nici pentru bănci.

Mă tot gândesc şi la alte soluţii, sunt câteva detalii tehnice pe care trebuie să le punem la punct.

Va fi o perioadă de 9 luni. Propunerea mea este de 3-9 luni,. Aşa am discutat cu banca naţională. Mergem mai departe după aceea. Ordonanţa de mâine (joi – n. Red.) va avea clarificări.

Rectificarea bugetară sper să fie gata săptămâna viitoare pentru că avem nevoie de resurse, în special pentru Ministerul Sănătăţii”, a declarat Florin Cîţu.

Anterior, ministrul Finanţelor afirmase că nu va exista pericolul ca, după încheierea perioadei de graţie, clienţii să fie obligaţi să plătească într-o singur lună mai multe rate cumulate.

BNR a aprobat marţi măsuri care ar permite sistemului bancar să ia o asemenea decizie fără a le periclita situaţiile contabile.

Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că Guvernul discută cu Banca Naţională a României pentru a identifica soluţii pentru românii şi firmele care nu mai au posibilitatea să plătească creditele. Despre amânarea cu trei sau nouă luni a plăţii ratelor, vehiculată în spaţiul public, Orban a spus că „nu se poate aşa ceva”.

Ludovic Orban a reamintit că Guvernul a adoptat două ordonanţe de urgenţă privind măsuri economice, iar în momentul de faţă pune la punct modul de aplicare, pentru a le simplifica şi pentru a le putea oferi companiilor şi angajaţilor toate formele de sprijin.

„Continuăm activitatea în grupul de lucru economic, continuăm consultarea cu mediul de afaceri, cu reprezentaţii asociaţiilor profesionale, cu reprezentaţii sindicatelor pentru a identifica alte măsuri”, a spus premierul.

Orban a anunţat că Guvernul în intensă comunicare cu Banca Naţională şi cu reprezentanţii sectorului financiar-bancar „pentru a identifica cele mai bune soluţii de ajutorare a angajatorilor şi a angajaţilor care au credite, să putem să oferim o gură de oxigen pentru aceşti oameni care sunt într-o anumită situaţie şi poate unii dintre ei nu mai au posibilitatea să plătească credite”.

Premierul a menţionat că Guvernul, în colaborare cu Banca Naţională, va adopta actele normative pentru a coordona măsurile luate de BNR cu măsurile luate la nivel guvernamental.

Întrebat despre posibilitatea de amâna cu trei sau nouă luni plata ratelor la bănci, Orban a răspuns că „nu se poate aşa ceva”, deoarece băncile nu pot fi lipsite de venituri pe care nu le pot compensa prin altă modalitate.

„Vreau să vă spun un lucru simplu care trebuie înţeles: de sănătatea sistemului financiar-bancar depinde sănătatea economiei. În momentul în care sistemul financiar-bancar nu mai pompează bani în economie, nu mai împrumută companiile, nu mai împrumută statul, economia este într-o problemă gravă. Noi trebuie, pe de o parte, să susţinem companiile şi cetăţenii care au probleme, să aibă posibilitatea să îşi rescadenţele creditele, să amâne plata unor rate. Noi suntem gata să ne asumăm inclusiv plata unei părţi din dobânzi. Dar nu poţi forţa sistemul financiar-bancar să renunţe la venituri fără de care nu poate să funcţioneze normal. Aici trebuie să existe un echilibru care să menţină stabilitatea sistemului financiar-bancar, să nu pună băncile în situaţia de lipsă de lichiditate, să le afecteze buna funcţionare. Echilibrul trebuie căutat şi trebuie căutat prin colaborare, prin dialog”, a declarat Orban.

Premierul a spus că există o competiţie de proiecte legislative care promit că amână pe nouă luni de zile ratele la bănci, dar „nu se poate aşa ceva”.

„În momentul în care băncile îşi pierd capacitatea de a finanţa economia fiind lipsite de venituri pe care nu le pot compensa prin altă modalitate, vor avea de suferit economia, vor avea de suferit cetăţenii”, a precizat Orban.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor