Guvernul a aprobat plăţi în avans pentru fermieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, o hotărâre pentru acordarea unor plăţi în avans pentru fermieri, începând din 16 octombrie.

Astfel, Guvernul a aprobat Hotărârea privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri şi a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine.

Potrivit actului normativ, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va putea acorda, începând cu 16 octombrie anul acesta, plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal şi zootehnic, într-un procent conform reglementărilor comunitare în vigoare, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Prin această HG, s-au aprobat: în sectorul vegetal pentru schema de plată unică pe suprafaţă -  102,5 euro/ha, pentru plata redistributivă pentru intervalele între un hectar şi cinci hectare -  5 euro/ha, pentru 5 la 30 de hectare - 50,3 euro/ha; plata pentru înverzire - 50,2 euro/ha; pentru tinerii fermieri - 25,8 euro/ha. 

Plăţile de sprijin pentru ovine/caprine au un plafon alocat de 56,1 milioane euro.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie