Greva transportatorilor, stabilită pentru data de 3 noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transportatorii afiliaţi FORT au anunţat că vinerea viitoare îşi vor reduce activitatea de transport judeţeanşsi interjudeţean cu 70% ca urmare a refuzului guvernanţilor de a le transmite un răspuns privind returnarea unei cote-părţi din acciza percepută pentru alimentarea cu carburanţi.

„Încă din data de 15 August 2017, conducerea Federaţiei Operatorilor Români de Transport – F.O.R.T.  a solicitat reprezentanţilor Guvernului şi Domnului Prim Ministru un răspuns clar privitor la poziţia oficială faţă de aplicarea mecanismlui de returnare a unei părţi din acciză însă fără success până în prezent. Menţionăm totodată că, începând cu data de 03.11.2017, transportatorii de mărfuri membri F.O.R.T. vor manifesta la nivel naţional şi în Piaţa Victoriei din Capitală în semn de protest faţă de lipsa de dialog şi de interes al Guvernului privind problemele sectoriale”, a informat FORT.

Transportatorii susţin că sunt din nou puşi într-o situaţie dificilă odată cu adoptarea modificărilor privind acciza la carburant, în principal din cauza faptului că nu pot transfera în tarifele prestate/km influenţa supraaccizei.

F.O.R.T. a solicitat constiutirea unui grup de lucru format din specialişti ai ministerului de finanţe şi reprezentanţi ai patronatelor din transporturi, care să elaboreze un proiect de act normativ  pentru rambursarea unei cote din acciza pe motorină către companiile de transport mărfuri şi pasageri ce alimentează pe teritoriul României, după modelul practicat în Belgia, Franţa, Ungaria, Slovenia şi Spania.

„Prin adoptarea unei astfel de măsuri, bugetul de stat ar urma să beneficieze de încasări mai mari, transportatorii români vor continua să fie competitivi şi să alimenteze pe teritoriul ţării noastre, concurenţa loială ar creşte, iar evaziunea fiscală şi comerţul ilicit cu motorină ar scădea. Statul poate avea astfel la dispoziţie o statistică în timp real raportată alimentărilor cu carburanţi şi totodată la îndemâna insituţiilor de control, o oglindă vie a celor ce nu alimentează din zona accizabilă, însă desfăşoară activităţi de transport comercial”, susţin reprezentanţii FORT.

        

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate