Greva Electrolux: Angajaţii, nemulţumiţi de „bonusul de prezenţă“. Cer majorarea salariilor în sumă fixă, nu în procent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După şapte săptămâni de grevă, conducerea Electrolux din Satu Mare şi angajaţii nu au ajuins încă la un acord, cei din urmă arătându-se nemulţumiţi de faptul că li s-a oferit o creştere salarială de aproape 13% şi „un bonus de prezenţă”, deşi ei au cerut majorarea salariului în sumă fixă.

Liderul sindicatului Cartel Alfa Satu Mare, Vasile Dârle, a declarat, miercuri, citat de Mediafax, că reprezentanţii Electrolux au solicitat instanţei să declare greva ca fiind ilegală, procesul în acest caz urmând să aibă loc joi.

„Am avut miercuri o întâlnire cu greviştii după ce am primit cu o zi înainte o nouă ofertă financiară din partea conducerii Electrolux. Nu a fost o negociere, nu am primit explicaţiile necesare despre sumele avansate. S-a propus un bonus de prezenţă de 200 de lei pe doi ani, dar nu ni s-a spus dacă suma include şi taxele aferente către instituţiile statului, cum ar fi CJAS. Noi ne menţinem punctul de vedere şi anume o creştere a salariului în sumă fixă, de 600 de lei. Greviştii au spus că nu cedează, continuă greva, considerând oferta Electrolux o bătaie de joc. Protestul se află în cea de-a şaptea săptămână şi am aflat că cei de la fabrică au cerut instanţei să declare greva ilegală, iar noi am contactat un avocat pentru a depune o întâmpinare. Procesul se va judeca joi la Tribunalul Satu Mare”, a spus Dârle.

Potrivit acestuia, o nouă rundă de negocieri între sindicat şi conducere ar putea avea loc joi.

Conducerea Electrolux a a propus sindicaliştilor încheierea unui contract de muncă pe o perioadă de doi ani, cu o creştere de 12,7% raportată la salariul de bază brut al angajaţilor din producţie, aplicată pentru fiecare an contractual. Astfel, pentru întreaga perioadă de doi ani, creşterea totală raportată la salariul de bază brut al angajaţilor din producţie ar fi de 25%. 

„Noua noastră ofertă financiară include o creştere treptată a salariului de bază brut şi un bonus de prezenţă în valoare de 200 lei, pentru fiecare an. Comparativ cu oferta noastră iniţială, ce prevedea o creştere totală de 11% raportată la salariul de bază brut al angajaţilor din producţie, pe o perioadă de un an, considerăm că noua noastră ofertă este una substanţială şi că acest pachet salarial este foarte atractiv, ţinând cont de nivelul salarial de pe piaţa locală”, au arătat reprezentanţii Electrolux.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete