Gothaer: Frauda rămâne o caracteristică a pieţei CASCO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Tentativele de fraudă rămân un fenoment al pieţei şi vor exista atât timp cât nu se vor implementa măsuri concrete la nivelul industriei. Este dificil de estimat impactul financiar al acestui fenomen, dar el există“, apreciază Anca Babaneata, CEO Gothaer Asigurări.

"O îmbunătăţire ar putea fi adusă prin implementarea unor baze de date gestionate de ASF care să conţină autovehiculele care au fost declarate daună totală şi pentru care nu există dovezi privind reparaţia şi repunerea în circulaţie în bună ordine, precum şi persoanele care au săvârşit fraude. În momentul de faţă, măsurile luate de asiguratori de cele mai multe ori sunt reactive, în sensul în care de cele mai multe ori, doar după subscriere se pot face verificări mai amănunţite privind obiectul asigurat şi riscul la care este expusă societatea de asigurări respectivă", a declarat Anca Babaneata 

  

 De asemenea, în opinia sa, "se poate luă în calcul şi implementarea unui mecanism de certificare de către RAR a reparaţiilor efectuate autovehiculelor ce au suferit daune majore şi care au fost repuse în circulaţie. În acest fel ne putem asigura că autovehiculele...citeşte continuarea pe wall-street.ro

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil