Gigantul spaniol Iberdrola: Nu putem continua proiectele eoliene din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania spaniolă Iberdrola nu mai poate continua proiectele eoliene programate pentru piaţa românească, din cauza partenerului Eolica, a declarat Adrian Goicea, reprezentantul companiei în România. Compania anunţase anterior proiecte de producţie a energiei cu o valoare totală de circa 2,5 miliarde de euro.

"Nu vindem nimic, dar din cauza partenerului Eolica, care nu şi-a îndeplinit sarcinile, nu suntem în situţia de a le continua", a declarat Goicea, potrivit Mediafax.

În 2008, Iberdrola a cumpărat de la Eolica Dobrogea 50 de proiecte eoliene, cu o capacitate totală de 1.600 MW, şi a anunţat că va finaliza toate investiţiile până în 2017, în colaborare cu Eolica. Deocamdată, Iberdrola produce pe piaţa românească energie în centrale eoliene cu o putere de 80 MW, în localitatea Mihai Viteazu din judeţul Constanţa.

Ministerul Economiei anunţa în luna mai că firmele româneşti C-Tech şi Rokura au încheiat cu producătorul chinez de turbine eoliene Sinovel au acord în baza căruia acesta va furniza echipamente şi servicii pentru capacităţi energetice eoliene de 1.200 MW care urmează să fie dezvoltate în Dobrogea.

Firmele C-Tech, Rokura şi Eolica Dobrogea sunt partenerii locali ai Iberdrola.Presa spaniolă a relatat că Iberdrola ar vinde proiectele eoliene din România către Sinovel, informaţie dezminţită însă de Iberdrola.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile