Ghișeul.ro și SEAP, nefuncționale cel puțin până luni. Toate procedurile de licitație scadente vor fi amânate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea pentru Digitalizarea României a informat joi că platformele Ghișeul.ro și SEAP nu vor funcționa cel puțin până luni, dar că se lucrează intens la remedierea problemelor.

Ghișeul.ro și SEAP, nefuncționale cel puțin până luni

„Ca urmare a problemelor legate de infrastructura tehnică, specialiștii ADR lucrează în permanență pentru remediere. Este nevoie să păstrăm în deplină siguranță datele cetățenilor și companiilor, astfel încât vom extinde activitatea de mentenanță și restaurare până la data de 17 februarie.

Pentru respectarea principiului tratamentului egal și asigurarea nerestricționată a accesului la procedurile de achiziție publică din platforma de achiziții publice, toate procedurile online cu data limită de depunere 11-14.02.2025, precum și fazele finale de licitație electronică cu date limită de depunere 11-14.02.2025, se amână până la o dată care va fi comunicată ulterior.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!”, a informat joi ADR.

Ulterior, Cristian Vlad, președintele Autorității, a afirmat că, pentru recuperarea și punerea în funcțiune a sistemelor SEAP, Ghiseul.ro, precum și a serviciilor interne ale ADR, specialiștii IT lucrează pe 2 linii de acțiune: Restaurarea dispozitivului de stocare afectat în urma fluctuației de energie; Restaurarea în regim temporar a mașinilor virtuale aferente sistemelor interne ADR care deservesc servicii pentru sistemul SEAP.

Luăm toate măsurile pentru operaționalizarea cât mai rapidă a serviciilor și redarea accesului utilizatorilor la toate sistemele pe care ADR le gestionează. Punem pe primul loc siguranța datelor pe care le gestionăm și securizarea sistemelor pentru evitarea unor situații similare în viitor”, a adăugat Cristian Vlad.

Site-urile nu funcționează de marți dimineața

Site-ul de plată a taxelor și impozitelor Ghișeul.ro, dar și alte sisteme IT publice precum Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), ROeID sau e-Guvernare, toate gestionate de Autoritatea pentru Digitalizarea României sunt indisponibile de marți dimineață, începând cu ora 5:00, din cauza unor probleme la rețeaua electrică care au afectat si echipamentele de rețea / networking, a declarat președintele ADR, Dragoș Vlad.

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a lansat săptămâna trecută o licitație pentru migrarea în cloudul privat guvernamental a minim 30 de sisteme ori aplicații IT prin care statul furnizează servicii digitale către cetățeni. Investiția dispune de o finanțare de 180 milioane de euro din PNRR, iar migrarea sistemelor IT trebuie făcută până în luna iunie a anului 2026.

În caietul de sarcini se menționează că ADR intenționează să asigure migrarea unui număr de minim 30 de aplicații în CPG până în iunie 2026 și că unele dintre aplicații sunt operate de ADR sau se află în responsabilitatea sa.

ADR gestionează sisteme precum Ghișeul.ro (prin care pot fi plătite taxele și impozitele online cu cardul) ori Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Cloudul privat guvernamental va funcționa în 4 centre de date din București, Brașov, Sibiu și Timiș, infrastructură IT care va fi gestionată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare