GFR: "Nu privim CFR Marfă ca pe un trofeu. Vrem să eficientizăm compania, să nu mai fie o gaură neagră"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul lucru pe care şi-l propune Grup Feroviar Român (GFR), compania care a câştigat licitaţia pentru preluarea a 51% din CFR Marfă, este eficientizarea companiei, astfel încât aceasta să nu mai fie o "gaură neagră" a economiei, a declarat Sorin Chinde, directorul general al GFR.

"Noi reunim trei operatori feroviari în trei ţări, România, Ungaria, Bulgaria, patru fabrici de material rulant şi reparaţii. Avem 9.000 de salariaţi. (...) Nu privim CFR Marfă ca pe un trofeu. CFR Marfă este o companie unde se regăsesc alţi 11.000 de salariaţi, care au destinele lor, asupra cărora trebuie să avem grijă. (...) Primul lucru pe care ni-l propunem este eficientizarea CFR Marfă, ca să nu mai fie o gaură neagră a economiei româneşti, cum este numită în prezent", a afirmat Chinde.

Grup Feroviar Român este cel mai mare jucător privat din sectorul transportului feroviar din România şi face parte din grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica.

Potrivit ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, în prezent CFR Marfă mai are datorii de aproximativ 100 de milioane de euro, pe care le va prelua GFR. O parte a datoriilor CFR Marfă au fost transformate în acţiuni, pentru a creşte interesul potenţialilor investitori, la privatizare.

Grup Feroviar Român a fost declarat joi câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

În ultima etapă a privatizării a participat doar Grup Feroviar Român (GFR), după ce asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup - Donau Finanz şi compania americană OmniTRAX s-au retras.


Vă recomandăm: 

GFR şi-a adjudecat CFR Marfă. Plăteşte 202 milioane de euro în 60 de zile şi investeşte 200 de milioane de euro plus 1,5 milioane de euro investiţii de mediu. După lungi negocieri la Ministerul Transporturilor, Grup Feroviar Român (GFR) a renunţat la condiţia impusă, plata eşalonată, şi a fost declarată câştigătorul licitaţiei pentru preluarea a 51% din CFR Marfă. Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor, a declarat că preţul oferit de GFR este de 202 milioane de euro, sumă pe care o va plăti în termen de 60 de zile, şi compania se angajeajă să investească alte 200 de milioane de euro.

Cine este Gruia Stoica, câştigătorul CFR Marfă. De la afacerist în satul de romi Toflea la vânzător de dălţi şi operator feroviar. Acum, „regele vagoanelor“. Gruia Stoica (45 de ani), proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), companie care a câştigat licitaţia pentru preluarea a 51% din CFR Marfă, s-a născut în comuna Toflea, judeţul Galaţi. El a reuşit să-şi clădească un business solid în industria căilor ferate atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă şi să ajungă la o avere de sute de milioane de euro.

Gruia Stoica: „Dacă nu plătesc banii pentru CFR Marfă, risc să pierd 28 de milioane de euro“. Omul de afaceri Gruia Stoica, cel care controlează compania Grup Feroviar Român, declarată câştigătoarea competiţiei în privatizarea CFR Marfă, a declarat că va plăti cele peste 200 de milioane de euro în termenul prevăzut pentru că altfel riscă să piardă 28 de milioane de euro.

Cum a rămas Gruia Stoica singur în cursa pentru CFR Marfă. GFR află joi dacă a câştigat licitaţia pentre preluarea transportatorului feroviar de stat. Joi urmează să fie anunţat câştigătorul licitaţiei pentru CFR Marfă. Grup Feroviar Român (GFR), companie deţinută de Gruia Stoica, este singura care a depus oferta de preluare, după ce asocierea Transferoviar-Donau Finanz s-a retras, iar americanii de la OmniTRAX au fost eliminaţi în faza de precalificare.

Gruia Stoica, GFR: „Avem suma minimă de 180 de milioane de euro pentru CFR Marfă, din fonduri proprii şi bancare“. Grup Feroviar Român deţine suma minimă de 180 de milioane de euro pentru preluarea CFR Marfă, din surse proprii şi bancare, iar pentru participarea la privatizare a primit scrisori de bonitate şi garanţie de la Raiffeisen Bank Austria, a declarat Gruia Stoica, proprietarul companiei.

EXCLUSIV Transferoviar s-a retras din cursa pentru CFR Marfă pentru că nu a obţinut de la Raiffeisen Bank garanţia de 10 milioane de euro solicitată. Asocierea formată din firma Transferoviar, deţinută de Călin Mitică, şi fondul de investiţii austriac Donau Finanz s-au retras din cursa pentru preluarea CFR Marfă întrucât nu a obţinut scrisoarea de garanţie în valoare de 10 milioane de euro pe care o solicitase de la Raiffeisen Bank. Garanţia de participare trebuia depusă până astăzi, la ora 12.00, la Ministerul Transporturilor, fiind condiţie obligatorie în procesul de privatizare.

Cum trebuie să arate investitorul strategic pe care îl caută statul. Ca să-i evite pe cei care taie fabricile României la fier vechi şi le transformă în malluri, autorităţile au introdus în criteriile de privatizare sintagma „investitor strategic“. „Adevărul“ vă prezintă caracteristicile obligatorii ale acestuia.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”