Germania vrea să modernizeze cele mai congestionate coridoare feroviare ale ţării. Când ar putea începe renovarea şi ce oraşe sunt vizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Germania a anunţat miercuri planuri pentru o nouă reţea de transport de înaltă performanţă în următorii ani, inclusiv renovarea celor mai congestionate coridoare feroviare ale ţării, transmite Reuters.

Activitatea de renovare va începe în 2024, conform campaniei de modernizare, care va necesita „finanţare suplimentară considerabilă pentru căile ferate", potrivit unui document al Ministerului Transporturilor.

Potrivit sursei citate, sunt vizate pentru renovare cele mai congestionate coridoare feroviare, inclusiv conexiunile care deservesc marile oraşe, cum ar fi Frankfurt, Hamburg şi Munchen, transmite Agerpres.

Ministrul Transporturilor, Volker Wissing, le-a spus jurnaliştilor la Berlin că nu este încă posibilă prezentarea unei cifre privind investiţiile necesare, dar a subliniat că este asigurată finanţarea.

Pe cele mai congestionate coridoare feroviare, Deutsche Bahn intenţionează să înlocuiască gradual şi să îmbunătăţească tot echipamentul învechit, obiectivul fiind transformarea sa „într-o ancoră de stabilitate" pentru întreaga reţea de cale ferată până în 2030, a anunţat într-un comunicat compania naţională de căi ferate.

De asemenea, Deutsche Bahn va spori bugetul pentru lucrările anuale de mentenanţă preventivă cu sute de milioane de euro.

Până în 2030, Guvernul german vrea să dubleze numărul de pasageri care vor călători cu trenul, pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Asociaţiile şi rivalii Deutsche Bahn cer de mult timp investiţii pentru extinderea infrastructurii feroviare, astfel încât să poată fi crescută viteza de călătorie.

Companiile au avertizat că, fără investiţii majore, infrastructura învechită poate frâna creşterea.

Sunt necesare lucrări urgente de reparaţii la podurile de pe rutele majore care au o vechime de peste 100 de ani.

Recent, Deutsche Bahn şi-a anunţat intenţia de a investi 13,6 miliarde de euro în infrastructura feroviară din Germania în acest an. Suma anunţată de compania deţinută de statul german este cu 900 de milioane de euro mai mare decât cea investită în 2021. Operatorul feroviar german intenţionează să modernizeze 1.800 de kilometri de cale ferată, 2.000 de macazuri, 140 de poduri şi 800 de staţii.

Chiar dacă aceste investiţii vor creşte capacitatea de transport feroviar, lucrările de construcţie vor conduce la noi perturbări ale traficului, a avertizat Ronald Pofalla, responsabil pentru infrastructură în boardul Deutsche Bahn. Aceasta după ce anul trecut gradul de punctualitate al trenurilor germane a scăzut până la 75% pentru cele pe distanţe lungi, din cauza lucrărilor de construcţie.

Directorul general al Deutsche Bahn, Richard Lutz, a admis că reţeaua naţională de cale ferată a Germaniei nu a reuşit să se extindă şi să se modernizeze în acelaşi timp. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie