Gazele din Marea Neagră şi culoarul interbalcanic prin Turcia-Bulgaria, soluţiile României pentru independenţa de gaz rusesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gazele din Marea Neagră şi culoarul interbalcanic prin Turcia-Bulgaria sunt soluţiile României pentru independenţa de gaz rusesc, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Ministrul a subliniat că începând cu a doua jumătate a acestui an, primele gaze extrase din Marea Neagră vor intra în sistemul naţional de transport. 

"Acum e primăvară, e frumos, vin concediile, dar după concedii începe să se schimbe vremea, o să se răcească şi avem nevoie să dăm drumul la centrală. Trebuie să ne asigurăm că depozitele au minimum 80%

Comisia Europeană lucrează la un act normativ, anul acesta 80% minimum, de la anul viitor, toate statele membre care deţin depozite de gaze - 90% minimum - şi asta trebuie să fie prioritate zero pentru noi.

Începând cu sfârşitul anului trecut, România are un prim culoar de transport, interbalcanic, de a putea aduce gaze prin Turcia, Bulgaria, România. În Turcia putem aduce gaze LNG în porturile turceşti şi veni în România. De asemenea, putem aduce gazul din Azerbaidjan prin conducta TANAP şi sistemul turcesc. Asta este o rută de aprovizionare.

Sperăm ca acel interconector între Grecia şi Bulgaria să fie finalizat în această vară, toamnă, în aşa fel încât să putem avea încă un coridor, vertical, care poate aduce gaze din terminalele LNG din Grecia sau gazul azer din TANAP, apoi în TAP, pe la Giurgiu - Ruse, în România.

Deci în acest moment avem culoare de aprovizionare.

Din start (n.r., dependenţa de gazul rusesc) va fi mai mică anul acesta, pentru că, începând cu a doua jumătate a anului, primele gaze din Marea Neagră vor intra în sistemul naţional de transport, vorbim de perimetrul celor de la Black Sea Oil & Gas, le-am făcut recepţia lucrărilor în urmă cu 2-3 săptămâni, se pregătesc să introducă gazele în sistemul naţional de transport, vorbim de circa 1 miliard de metri cubi anual.

În cursul lunii iulie vom avea practic primele gaze din Marea Neagră, într-o exploatare nouă. Deci vom avea o reducere a dependenţei mai mare de gaz rusesc numai din producţia internă.

Dacă vorbim de astăzi, de mâine, de perioada de primăvară, vară, chiar şi toamnă, producem mai mult decât consumăm. În momentul de faţă producem mai mult decât consumăm şi surplusul este introdus în depozit.

Dar la iarnă va trebui să importăm. Noi ne propunem să reducem cât mai mult dependenţa de gazul rusesc", a declarat Virgil Popescu, la TVR.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare