Garsoniera sub 300 de euro, o raritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Capitală, preţul mediu de închiriere a unui apartament cu o cameră este de circa 390 de euro. Chiar pe timp de criză,toamna s-a încăpăţânat să aducă scumpiri pe piaţa chiriilor. A găsi o locuinţă cu mai puţin de 300 de euro a devenit o încercare adesea sortită eşecului.

Care sunt cele mai accesibile cartiere semicentrale ale Bucureştiului pentru cei care se află în căutarea unei locuinţe de închiriat? „Este mai greu de precizat, deoarece fiecare cartier are zonele sale frumoase şi, evident, mai scumpe”, spune Răzvan Petrişor, directorul agenţiei Artimob. Acesta enumeră totuşi cartierele Rahova, Colentina, Berceni, Brâncoveanu şi Titan ca formând un top 5 al celor mai „ieftine” zone.

Acestea sunt singurele în care o garsonieră mai poate fi închiriată cu mai puţin de 300 de euro lunar – există însă şi cazuri în care preţul porneşte şi de la 200 de euro, precizează Petrişor. Spre comparaţie, potrivit unui studiu de monitorizare realizat de Agenţie.Net, valoarea medie a chiriei cerute de proprietarii din Bucureşti pentru o garsonieră este de circa 390 de euro.

Diferenţa între cartierele „ieftine” şi restul Bucureştiului este încă şi mai acută atunci când luăm în considerare chiriile pentru locuinţele cu mai multe camere. Astfel, potrivit lui Răzvan Petrişor, în zonele din top 5, un apartament cu două camere poate fi închiriat cu 300 până la 450 de euro, faţă de media de 592 de euro la nivel de Bucureşti, indicată în studiul de monitorizare citat. De asemenea, o locuinţă de trei camere mai poate fi găsită în zonele accesibile ale Capitalei şi cu 450-550 de euro, comparativ cu o medie de peste 800 de euro.  

Scumpiri de 10-15% la venirea toamnei

Dincolo de diferenţele semnificative de preţ, există însă un element comun acestei pieţe în toate cartierele Capitalei. Acesta este, în mod evident, scumpirile. Chiar şi pe timp de criză, chiriile s-au încăpăţânat să urmeze trendul stabilit în anii precedenţi. Astfel, potrivit directorului Artimob, odată cu venirea toamnei, proprietarii şi-au majorat pretenţiile cu 10-15%. 

Cum se explică această tendinţă de creştere, aparent ilogică, într-o piaţă imobiliară prinsă în blocaj de aproape un an de zile? „Piaţa chiriilor a reacţionat la restricţiile de cumpărare prin credit, speculând prin uşoara creştere a chiriilor”, explică Petrişor.

Închirierea, o soluţie pe termen mediu

Chiar şi în contextul acestor scumpiri, închirierea se anunţă o variantă mai avantajoasă pentru cei care au nevoie de o locuinţă. „Din păcate, este un adevăr dur, însă, din cauza restricţiilor la creditare, populaţia este nevoită să recurgă, cel puţin pentru moment, la închiriere”, spune directorul Artimob.

La rândul său, Matei Maloş, directorul general al Magazinului de Case, recunoaşte: „În contextul actual, în care accesul la credite este îngreunat şi au crescut practic costurile de achiziţie, închirierea rămâne o soluţie avantajoasă pe termen scurt şi mediu”. Acesta ţine însă să precizeze că majorarea cererii pe segmentul închirierilor este însă contrabalansată de oferta în creştere.

Randamentul investiţiei prin ochiul specialistului

Nivelul mai scăzut al chiriilor rezultă din cât de rău famată este o zonă, dar şi din distanţa faţă de mijloacele de transport în comun. Zonele cu staţii de metrou şi cu acces la reţele de trasport sunt cele mai ‘’vânate’’ de către clienţi, şi, implicit, mai scumpe.

Majorările de pe nivelul low-cost al chiriilor nu au legătură cu puterea de cumpărare. Piaţa chiriilor e reglementată de cerere şi de ofertă. În condiţiile în care ofertele noi din fiecare zi sunt sub 100 de locuinţe, cererile sunt de zeci de ori mai ridicate.

 În ciuda contextului actual al pieţei, chiria este totuşi percepută de către cei care au nevoie de o locuinţă ca o soluţie temporară. Clasa medie din Bucureşti are psihologia de a cumpăra, fixându-şi ca obiectiv personal sau familial achiziţionarea unei locuinţe.

Costel Pîrvu,
consultant imobiliar Intervila

Mai multe pentru tine:
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați