Furnizorii de energie electrică vor plăti despăgubiri şi pentru penele de curent de câteva secunde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, în şedinţa Comitetului de reglementare de marţi, Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei privind aprobarea Standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice.

La data intrării în vigoare a acestui act normativ se abrogă Ordinul nr. 11/2016 şi apar câteva schimbări. Una dintre acestea vizează includerea întreruperilor scurte, între 3 secunde şi 3 minute, în categoria întreruperilor care se monitorizează şi pentru care operatorii de distribuţie sunt obligaţi să acorde compensaţii la depăşirea numărului maxim stabilit prin standard.

Pentru fiecare astfel de depăşire operatorii de distribuţie vor acorda compensaţii tuturor utilizatorilor afectaţi, astfel:

înaltă tensiune: 300 RON peste 10 întreruperi pe an,

medie tensiune: 10 RON peste 10 întreruperi pe săptămână,

joasă tensiune: 5 RON peste 10 întreruperi pe săptămâna.

„Impactul acestei măsuri este unul pozitiv pentru utilizatori deoarece includerea monitorizării întreruperilor scurte şi prevederea acordării de compensaţii utilizatorilor la depăşirea numărului maxim stabilit de standard contribuie la obligarea operatorului de a lua măsuri rapide şi eficiente pentru remedierea disfuncţionalităţilor care în prezent se manifestă în diferite zone de reţea de joasă tensiune şi care pot provoca deprecierea echipamentelor electrocasnice, precum şi generarea de disconfort clienţilor”, transmit reprezentanţii ANRE.

O altă modificare se referă la acordarea posibilităţii utilizatorilor de a-şi monta pe cheltuială proprie analizoare de calitate care pot fi folosite în relaţiile contractuale dintre aceştia şi operatorii de distribuţie.

Se mai introduce şi reducerea, începând cu 1 ianuarie 2022, a abaterii pozitive permise a tensiunii de alimentare la joasă tensiune de la +10% la +5% din valoarea tensiunii nominale, monitorizată săptămânal. Această modificare asigură corelarea cu valoarea tensiunii maxime admisibile pentru echipamentele electrice şi electronice care se alimentează la joasă tensiune, deţinute de utilizatorii reţelei.

Pentru nerespectarea indicatorilor de performanţă privind calitatea curbei de tensiune, operatorul de distribuţie are obligaţia de a acorda utilizatorilor următoarele compensaţii:

pentru persoane juridice: 270 RON la 110kV, respectiv 130 RON la JT şi MT pentru fiecare perioadă de monitorizare;

pentru persoane fizice: 270 RON la 110kV, respectiv 70 RON la JT şi MT pentru fiecare perioadă de monitorizare.

Se adaugă la indicatorii de calitate comercială a serviciului de distribuţie termenul de 90 de zile de realizare a racordării, inclusiv recepţia şi punerea în funcţiune a instalaţiei de racordare pentru utilizatorii clienţi casnici şi clienţi finali noncasnici ale căror locuri de consum sunt alimentate prin instalaţii de racordare cu lungimi de până la 2500 metri. 

Potrivit ANRE, pentru nerespectarea acestui indicator s-a prevăzut un cuantum al compensaţiei de 100 de lei, indiferent de nivelul de tensiune sau de categoria utilizatorului (persoana fizică/juridică). Se urmăreşte astfel, îmbunătăţirea activităţii de racordare a utilizatorilor la reţelele electrice de distribuţie.

Adiţional, pentru nerespectarea prevederilor standardului de performanţă, operatorul de distribuţie este sancţionat conform prevederilor Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă de la 10.000  până la 200.000 de lei.

Conform datelor transmise de ANRE, o altă modificare este stabilirea unui calendar de implementare a unor echipamente cu rol de monitorizare a continuităţii în alimentarea cu energie electrică şi a calităţii tehnice a energiei electrice.  

Prin actul normativ aprobat a fost prevăzut un calendar gradual pentru montarea de analizoare de calitate astfel încât 100% din staţiile electrice să fie monitorizate cu ajutorul acestor echipamente până la sfârşitul anului 2026, respectiv 100% din posturile de transformare până la 1 ianuarie 2028. 

Totodată, se stabilesc intervale privind preluarea apelurilor telefonice efectuate de utilizatorii reţelei prin centrele de telefonie gestionate de operatorii de distribuţie, şi anume:

- maximum 30 de secunde de la iniţierea apelului de către utilizator  până la preluarea acestuia, fără intervenţia operatorului uman;

- maximum 180 de secunde de la preluarea apelului pentru posibilitatea utilizatorului de a selecta opţiunea de a transfera apelul la un operator uman;

- maximum 20 de minute de la preluarea apelului pentru începerea convorbirii utilizatorului cu un operator uman.

Nerespectarea acestor valori poate fi sancţionată cu amendă de la 10.000 RON până la 200.000 RON .

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă