FOTOGALERIE În ce stadiu se află construcţia celui mai înalt viaduct din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an                             FOTO www.skyscrapercity.com

Viaductul este situat în judeţul Sibiu, în zona localităţii Aciliu, şi va avea o lingime de un kilometru, iar înălţimea maximă va ajunge la 80 de metri, echivalentul unui bloc cu 20 de etaje.

Construcţia celui mai înalt viaduct din România, amplasat pe tronsonul trei al autostrăzii Orăştie-Sibiu, a fost demarată. Prima grindă a construcţiei a fost ridicată săptămâna trecută, în prezenţa oficialilor Companiei de Autostrăzi.
 
„Pentru noi, ingineri români, care nu am mai făcut acest lucru, este riscant. Pentru ei, care au mai făcut asta, ne predau o tehnologie... Cea mai înaltă pilă este de aproximativ 80 de metri, aproximând cu o lucrare de construcţie este cât un bloc de 20 de etaje“, a declarat consultantul Mircea Ignat pentru portalul citynews.ro.

Potrivit planurilor, construcţia va fi finalizată la sfârşitul acestui an.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională